Data actualizării:
Data publicării:

Marius Nica: Finanțări europene de peste 2 miliarde euro, până la finalul lui 2017

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Economie
WhatsApp
Marius Nica
Marius Nica

Până la finalul lui 2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene va lansa apeluri de proiecte de peste 2 miliarde euro fonduri europene, potrivit calendarului estimativ publicat pe fonduri-ue.ro.

"Este important ca implementarea proiectelor aferente Programelor Operaționale să înceapă cât mai curând, iată de ce am accelerat ritmul de lansare a apelurilor de proiecte. Mai multe locuri de muncă, în special pentru tineri, îmbunătățirea nivelului de trai, modernizarea infrastructurii, respectarea standardelor de protecție a mediului sunt vitale pentru țara noastră, iar creșterea calității cercetării și învățământului, precum și accesul la noi tehnologii informatice pot fi motoarele dezvoltării României în lumea modernă", a declarat Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene.

Investiții semnificative

Printre apelurile care se vor lansa în perioada următoare se numără finanțarea de investiții în infrastructura de educație și formare (POR, 31 mil. euro), în infrastructurile sanitare și sociale (POR, 125 mil. euro), în eficientizarea energetică a locuințelor și a infrastructurii publice din orașe (POR, 76 mil. euro).

Alocări substanțiale vor fi lansate și pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii necesare navigației fluviale și maritime (POIM, 292 mil euro), infrastructurii aeroportuare (POIM, 33,5 mil. euro), pentru tehnologia informației și comunicațiilor destinate unei economii digitale competitive (POC, 50 mil. euro), pentru mai multe locuri de muncă oferite șomerilor și persoanelor inactive (POCU, 20 mil. euro) și pentru accesul egal al tuturor cetățenilor la învățarea pe tot parcursul vieții (POCU, 32,5 mil. euro).

De asemenea, cererile de proiecte care se vor lansa până la sfârșitul acestui an vizează investiții semnificative în integrarea durabilă pe piața muncii a tinerilor (POCU, 104 mil. euro), în dezvoltarea administrației publice și a unui sistem judiciar accesibil și transparent (POCA, 7,3 mil. euro).

[citeste si]

O importanță deosebită se acordă și investițiilor care vizează creșterea eficienței resurselor umane implicate în gestionarea și controlul modului în care sunt folosiți banii europeni (POAT, 91,6 mil euro), dar și sprijinirea activităților comune cu alte state pe linia prevenirii dezastrelor naturale și pregătirea unor acțiuni concertate în timpul situațiilor de urgență (PO România-Ucraina, 33 mil. euro).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel