Emisiunea va fi difuzată sâmbătă, 31 martie, ora 12:00.
Marius Diaconescu va discuta despre Centenarul Marii Uniri, despre evenimentele care au condus către Marea Unire din 1918, situația Basarabiei, programul Centenar, dar și multe alte subiecte importante.
Emisiunea în care va fi invitat istoricul Marius Diaconescu, profesor în cadrul Facultății de Istorie, Universitatea din București, va fi transmisă în format live video pe site-ul WWW.DCNEWS.RO și pe Facebook-ul redacției.
Marius Diaconescu va discuta cu Val Vâlcu, sâmbătă, 31 martie, ora 12:00.
Marius Diaconescu
Istoricul Marius Diaconescu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea din București. Acesta a condus programul prin care arhiva medievală a României a fost digitalizată.
Potrivit www.mariusdiaconescu.ro, istoricul a studiat între septembrie 1997- august 2000 – studii postuniversitare la Universitatea "Eötvös Loránd" din Budapesta, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Şcoala de Doctorat din cadrul Secţiei de Istorie, specializarea în cadrul Catedrei de Istorie Medievală şi Premodernă a Ungariei. Studiile au fost finalizate cu teza de doctorat intitulată "Structura nobilimii din Transilvania în epoca angevină", pregătită sub coordonarea academicianului Engel Pál (+ 2002) şi a lui Zsoldos Attila, cercetător la Institutul de Istorie al Academiei Maghiare din Budapesta. Susţinerea publică a tezei de doctorat a avut loc în 6 decembrie 2004. Calificativul obţinut: Summa cum laude.
Totodată, Marius Diaconescu este autorul mai mutor studii ștințifice și conferințe istorice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky