Marius Croitoru (FC Botoşani) - Eu nu am nici cea mai mică teamă, merg la Astra să câştig
Antrenorul echipei de fotbal FC Botoşani, Marius Croitoru, are ca obiectiv victoria în meciul de sâmbătă din prima etapă a Ligii 1, contra formaţiei Astra Giurgiu. El a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cu nu are 'nici cea mai mică teamă' pentru deplasarea de la Giurgiu, cu toate că recunoaşte că nu cunoaşte foarte bine adversarul. 'Nu am putut să mă duc să îi urmăresc. Este o echipă care, ca şi noi, a pierdut foarte mulţi titulari, cu un antrenor nou. Eu nu am nici cea mai mică teamă, merg la Astra să câştig. Important este ca băieţii să înţeleagă că putem bate pe oricine. Sunt puternici, au valoare, sunt fotbalişti foarte buni şi ar trebui să înţeleagă că cele mai importante puncte sunt cele de început', a afirmat Croitoru. Oficialii FC Botoşani au prezentat, miercuri, şi noile achiziţii ale grupării botoşănene. Astfel, transferurile efectuate în această vară sunt: Hidajet Hankici - portar (25 de ani - FC Wacker Innsbruck), Denis Hăruţ - fundaş dreapta (20 de ani - Poli Timişoara), Alexandru Ţigănaşu - fundaş stânga (29 de ani - Petrolul Ploieşti), Leonel Pierce - mijlocaş defensiv (26 de ani - CD Santamarina de Tandil), Mario Ebenhofer - mijlocaş stânga (27 de ani - Blau Weiss Linz), Alexandru Câmpanu - mijlocaş (19 ani - CSM Alexandria), Stefan Akovski - mijlocaş stânga (27 de ani - PFK Slavia Sofia), Eduard Florescu - mijlocaş (22 de ani - FC Argeş) şi Reagy Ofosu atacant (28 de ani - Haladas).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News