Marius Copil, eliminat de Mikhail Youzhny în turul 1 de la BRD Năstase Țiriac Trophy
Marius Copil, singurul român de pe tabloul principal de simplu al turneului BRD Năstase Țiriac Trophy, a fost învins de rusul Mikhail Youzhny, în trei seturi, scor 1-6, 6-4, 6-3, luni, la Arenele BNR din București.
Beneficiar al unui wildcard, Marius Copil a cedat după o oră și 34 de minute de joc, în fața unui ”veteran” ajuns la 32 ani, care ocupă în prezent locul 57 ATP, dar care a fost jucător de top 10 mondial - numărul 8 ATP în 2008, scrie Agerpres.
Marius Copil (24 ani), care ocupă locul 172 în lume, a făcut un prim set excelent, pe care l-a câștigat categoric, scor 6-1, după doar 20 de minute. Rusul a fost nervos și nu și-a găsit deloc ritmul în primul act.
În setul secund, Mikhail Youzhny a fost mai concentrat, iar cei doi jucători și-au făcut serviciile până la 5-4 pentru rus, care a speculat câteva erori comise de Copil și a încheiat setul cu 6-4.
Citește și: BRD Năstase-Țiriac Trophy 2015. Cum arată tabloul principal
Mikhail Youzhny a dominat setul decisiv, în care românul a greșit din ce în ce mai mult, în special cu arma sa principală, serviciul, iar scorul a ajuns rapid la 5-1 pentru rus. Copil a mai avut o tresărire și a redus din diferență la 5-3, dar Youzhny și-a făcut serviciul și și-a adjudecat decisivul cu 6-3.
Marius Copil va primi pentru participarea pe tabloul principal de la București 4.535 euro, iar Youzhny și-a asigurat 7.655 euro și 20 puncte ATP, urmând să-l înfrunte în optimi pe francezul Gael Monfil, al doilea favorit al turneului. Rusul a câștigat toate cele trei confruntări directe de până acum cu francezul, în 2005 (Cincinnati), 2007 (Doha) și 2010 (Rotterdam).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News