Data publicării:

Marius Budăi: "România nu e în criză economică"

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Muncii, Marius Budăi a declarat că România nu e în criză economică, iar până la finalul anului, Bugetul de pensii va intra pe excedent

România nu este în criză economică, iar până la finalul anului Bugetul de pensii va intra pe excedent, a declarat luni ministrul Muncii, Marius Budăi.

"Refuz să răspund la această întrebare, când Eurostat spune că avem 5,1% creştere economică pe România în primul trimestru. Repet a doua oară, nu suntem în criză, şi nu v-o spun eu, v-o spune Eurostatul şi Institutul Naţional de Statistică. Banii (pentru creşterea pensiilor, n.r.) vor veni din încasări şi din faptul că, din calculele noastre, la finalul anului vom intra pe excedent la Bugetul de pensii. Deficitul de la Fondul de pensii a scăzut de la circa 18 miliarde în 2017 la 4,2 miliarde în 2018, prin creşterea încasărilor la bugetul de asigurări sociale de stat, prin transferul contribuţiilor şi prin faptul că masa salarială a crescut. Dacă la începutul anului aveam peste 230.000 de locuri de muncă create, acum avem peste 250.000. Masa salarială în România a crescut, ceea ce înseamnă că şi încasările au crescut, deci suntem într-o dinamică care demonstrează că avem aceşti bani prinşi în Buget", a afirmat Marius Budăi la Digi24.

Ministrul Muncii a precizat că reforma sistemului de pensii va începe la 1 octombrie 2021.

"Reforma sistemului de pensii va începe practic la 1 octombrie 2021. Vom începe cu noul mod de calcul şi cu introducerea în formulele de calcul a Acordului Global, prin acel spor de 10%, prin recalcularea celor cu pensie de urmaş, prin reducerea vârstei de pensionare a mamelor ce au crescut 3 copii. Aşa e prevăzut în lege, până în 2021 se vor vedea măririle succesive de valoare de punct de pensie", a susţinut Marius Budăi.

Acesta a respins acuzaţiile de populism aduse la adresa Legii pensiilor.

"Noi suntem acum ca influenţă în PIB cu plata pensiilor la 6% din PIB. Tot ce se întâmplă în Uniunea Europeană, media UE e de peste 12%, 12,4%, 13%, deci suntem la sub de două ori şi ceva cheltuiala pensiilor din PIB. Avem nevoie de această majorare, nu este vorba de măsuri populiste, refuz să cred că majorarea veniturilor pentru părinţii şi bunicii noştri ar fi populism. (...) Datoria publică a României este de 34,9% din PIB, iar media UE este de 83% din PIB. Deci noi suntem cu mult spre pragul de alertă al BNR de 45% şi cu mult sub ceea ce prevede Tratatul de la Maastricht de 60%. Trebuie să ştim că datoria publică a României este 3% pe termen scurt şi 97% pe termen mediu şi lung", a adăugat ministrul Muncii. 

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii adoptată de Camera Deputaţilor pe 26 iunie, în formă reexaminată, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel