Marius Budăi, anunţul momentului pentru pensionari: Sub nicio formă nu se va întâmpla
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a acordat un interviu DC News în cadrul căruia a vorbit despre subiectele momentului referitoare la domeniul pe care îl gestionează.
Marius Budăi, ministrul Muncii, a vorbit, în cadrul interviului acordat DC News, despre eventualitatea creşterii vârstei de pensionare şi de ceea ce se întâmplă, din acest punct de vedere, în Europa.
„E o discuţie care comportă o întindere în timp a acestor măsuri sau majorări de vârstă de pensionare. În Uniunea Europeană, vârsta standard de pensionare este crescută, 70, 72, chiar 74 de ani. Avem în atenţie şi am avut discuţii cu reprezentanţii Uniunii Europene pe aceste măsuri de creştere a vârstei de pensionare dar, cu siguranţă, în România nu se va întâmpla.
Media de vârstă în România e scăzută cu 7-8 ani faţă de Uniunea Europeană, iar noi am ţinut foarte mult ca cel puţin până în 2030-2035 această vârstă standard de pensionare, de 65 de ani pentru bărbaţi, să rămână la acest nivel. Deci nu avem în intenţie sub nicio formă mărirea vârstei standard de pensionare”, a declarat Marius Budăi.
Urmăreşte, aici, declaraţiile făcute de către ministrul Muncii:
Vezi şi: Ministerul Public, bilanț. Iohannis, declarații – live text + video
Câte voturi va obține Kovesi în comisia LIBE. Sondaj fulger
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News