Mario Oprea(PNL): Sesiunea extraordinară, un vicleșug
Liderul senatorilor liberali, Mario Oprea, a declarat, marţi, că este pentru prima dată când într-o sesiune extraordinară sunt programate activităţi în circumscripţiile electorale şi lucrări în comisiile permanente, ceea ce reprezintă un "vicleşug" din partea majorităţii parlamentare.
"Este pentru prima dată când într-o sesiune extraordinară sunt programate activităţi în circumscripţiile electorale şi lucrări în comisiile permanente, ca şi cum nu ar fi existat. Activităţi în circumscripţiile electorale oricum erau existente până la data de 1 februarie iar comisiile permanente îşi planificaseră câte o săptămână de activitate de-a lungul lunii ianuarie. Chestiunea este pentru a crea posibilitatea Guvernului să emită acele ordonanţe fără legea de abilitare, ceea ce este un simplu vicleşug care în niciun caz nu onorează activitatea nici a Guvernului, nici a majorităţii parlamentare", a spus Mario Oprea, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.
Potrivit lui Oprea, la Senat este nevoie de cvorum pentru aprobarea ordinii de zi, spre deosebire de Camera Deputaţilor.
"Regulamentul Senatului este diferit de cel al Camerei Deputaţilor. Dacă în plen nu va fi cvorum astăzi, atunci problema se pune altfel faţă de Camera Deputaţilor. Nu se poate vota programul pe săptămâna viitoare sau pe luna ianuarie în curs. 69 de membri ai Senatului vor trebui să fie prezenţi azi în plen, conform articolului 85 din Regulamentul Senatului. Majoritatea parlamentară are datoria de a susţine acest Guvern şi de a asigura prezenţa", a spus Mario Oprea.
El a adăugat că grupul PNL urmează să ia o decizie dacă liberalii vor fi prezenţi la această şedinţă, notează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News