Data publicării:
Marine Le Pen cere suspendarea Schengen după atacul terorist din Franța
Președintele Frontului Național, Marine Le Pen, a propus, ca urmare a ultimelor atacuri teroriste din Franța, suspendarea spațiului de liberă circulație Schengen.
Le Pen, potențială candidată la alegerile prezidențiale din 2017, le-a mărturisit jurnaliștilor că a înaintat această propunere în cadrul întâlnirii de la Palatul Elysée cu președintele Francois Hollande.
"De asemenea, am exprimat necesitatea (...) de a pune în aplicare măsuri de vizând retragerea cetățeniei", a adăugat ea, referindu-se la cei care, "beneficiari ai dublei cetățenii, au plecat fie să lupte, fie să se antreneze într-o țară străină, după care s-au întors pe teritoriul nostru pentru a comite crime barbare", conform Agerpres.
Marine Le Pen, care conduce un partid cu platformă anti-imigrație, a fost unul dintre cei mai vocali politicieni francezi pe parcursul derulării crizei teroriste de la Paris. Între altele, ea a spus că Franța trebuie să declanșeze un război împotriva fundamentalismului islamic și a propus reinstituirea pedepsei cu moartea.
Sondaj-șoc în Franța: Procente rușinoase pentru Hollande. Le Pen îl zdrobește
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News