Marilyn Monroe, ucisă la comandă. Teoria care dă peste cap istoria!
Doi jurnaliști de investigație americani susțin că Marilyn Monroe a fost ucisă la ordinul lui Bobby Kennedy, fratele carismaticului preşedinte, fiindcă intenţiona să dezvăluie detalii picante din viaţa familiei sale.
Dezvăluirile se regăsesc într-o carte scrisă de cei doi jurnalişti de investigaţie americani.
Aceștia susțin că Bobby Kennedy l-ar fi avut complice pe psihiatrul actriţei, care i-ar fi făcut o injecţie letală chiar în inimă. La începutul anilor 60, Marilyn se iubea cu preşedintele Kennedy, dar şi cu fratele lui. Când Bobby a încercat să se îndepărteze de Marilyn, aceasta a ameninţat că va spune totul, iar asta pare să-i fi adus sfârşitul, potrivit The Guardian.
Jay Margolis si Richard Buskin spun că asasinatul a fost comandat chiar de către Robert Francis "Bobby" Kennedy, fratele mai mic al preşedintelui SUA, John Fitzgerald Kennedy. Cartea "The Murder of Marilyn Monroe: Case Closed" prezintă informaţii necunoscute până astăzi. Astfel, cei doi susţin că Marilyn era pe cale să divulge secrete terifiante în legătură cu preşedintele SUA, informaţii pe care ea le-ar fi scris într-un jurnal.
VEZI ȘI: Iată cum arăta Marilyn Monroe la 19 ani - FOTO
Mai mult, Bobby ar fi acţionat împreună cu cumnatul său şi cu psihiatrul actriţei, doctorul Ralph Greenson. Medicul i-ar fi făcut lui Marilyn o injecţie direct în inimă, care i-a fost fatală. Iniţial, s-a crezut că Greenson a încercat să o salveze.
Asistentul de pe ambulanţă a declarat de asemenea că l-a văzut pe psihiatrul vedetei cum îi injecta pacientei direct în inimă o soluţie nediluată de pentobarbital într-un mod atât de brutal încât i-a rupt o coastă.
Bobby Kennedy și doctorul Greenson au fost văzuți împreună de martori intrând în locuința ei în ziua în care vedeta a murit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News