Data publicării:
Marilen Pirtea: Plan de guvernare fantezist și lipsit de realism în domeniul educației
Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților, consideră că PSD-ALDE are uu un plan de guvernare fantezist și lipsit de realism în domeniul educației.
Conform unui comunicat de presă primit la redacție Marilen Pirtea a declarat “Câte dintre ideile comunicate public de responsabilii PSD-ALDE, în ultimele săptămâni, răspund unor nevoi profunde de îmbunătățire și de normalitate ale învățământului românesc? Probabil că aproape niciuna. Dacă încercăm să sintetizăm o listă cu preocupările incluse pe agenda publică de guvernanți, în legătură cu educația și sistemul de învățământ în România, vom avea un tablou al superficialității și gafelor celor care conduc astăzi MEN, ori chiar al unor posibile gesturi de ignoranță și iresponsabilitate”, arată deputatul liberal Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților.
“Cum pot fi interpretate anunțurile venite din partea ministerului cu privire la intenția de a schimba întregul sistem de predare a lecțiilor la clasele V-XII, prin înlocuirea manualelor clasice cu tablete? Poate doar ca o dorință de a suplimenta forțat orele în care elevii stau cu ochii în ecrane, dar fără să vorbim deloc despre investiția strategică în profesori, căci profesorii sunt inima ce pompează sângele vieții școalare, ghidând educația elevilor. Sau chiar ca o diversiune utilă în distragerea atenției de la problemele esențiale, cum ar fi atragerea tinerilor absolvenți spre meseria de dascăl.
Cum pot fi interpretate alte și alte propuneri, lansate în spațiul public ca forme fără fond, fără consultări, fără dezbateri, fără fundamentări, în aproape toate situațiile și fără urmări? Odată lansate, aceste propuneri, pe subiecte marginale sferei educației, sunt abandonate. În afară de titluri de prima pagină în ziare, ideile lansate de responsabilii PSD-ALDE nu produc efecte și nu formează împreună un pachet de măsuri efective, care să producă schimbări concrete în bine”, subliniază liberalul Marilen Pirtea.
“Dacă aliniem câteva dintre aceste propuneri fără legătură una cu alta, este mai mult decât evidentă precaritatea izvorului de idei și a capacității de analiză dovedite de cei care le lansează:
* Simulare pentru BAC în fiecare an, de la clasa a IX-a până la a XII-a;
* Mutarea claselor profesionale la sat;
* Recomandarea transmisă școlilor pentru a trece la comandarea manualelor pentru anul viitor, cu toate că s-a anunțat că se vor cumpărara prin licitație noile manuale;
* Scoaterea profesorilor de Educație fizică de la clasele 0-3 și înlocuirea orelor de Educație fizică cu Joc și mișcare;
* Containere de 10.000 de euro pentru școlile cu toatela în curte.
“Exemplele pot continua, devine chiar regretabil faptul că se pot aduna atâtea fumigene lansate public, un adevărat slalom al ideilor disparate, superficiale, care au vizat doar subiecte marginale pentru domeniul educației”, afirmă vicepreședintele Camerei Deputaților, Marilen Pirtea.
“Într-o astfel de avalanșă de idei șchioape, propulsate public de oamenii PSD-ALDE, un întreg mecanism de comunicare publică al MEN este subordonat scopului de a controla atenția opiniei publice și de a căpusa agenda dezbaterilor cu teme sterile. Normalitatea se află exact pe sensul opus acestor tendințe, însă modul în care reacționează responsabilii PSD-ALDE nu se apropie în niciun fel de avevăratele procupări și dileme la care mii de profesori și zeci de mii de elevi și părinți așteaptă răspunsuri:
* Refacerea deficitului de copii incluși în educaţia ante-preşcolară (creşe);
* Îmbunătățirea rezultatelor la testele PISA;
* Creșterea ratei de promovare la Evaluarea Națională și Bacalaureat;
* Reducerea declinului educațional abrupt înregistrat din cauza abandonului școlar;
* Depolitizarea mecanismului de numiri pe funcții manageriale în școli;
* Debirocratizarea și demantelarea rețelelor de influență politică fixate la nivelul Inspectoratelor Școlare Județene.
”Nu e greu de înțeles că distanța este enormă acum între precaritatea propunerilor lansate de responsabilii MEN din educație și ceea ce își doresc în realitate tot mai mulți elevi și familiile lor. Nu sunt așteptate soluții miraculoase, cât mai ales propuneri clare, bine gândite și armonizate, de care educația are astăzi atâta nevoie”, conchide vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Marilen Pirtea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News