Data publicării:

Marilen Pirtea: "Educaţia, compromisă de experimentele guvernului PSD-ALDE"

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Marilen Pirtea, deputatul PNL, atrage atenţia asupra  "experimentelor" guvernului PSD-ALDE în domeniul educației.

"Se pare că, mai mult ca niciodată, Ministerul Educației Naționale, condus de PSD, a intrat în zodia haosului. Ecaterina Andronescu dovedește, la al patrulea „descălecat" pe „scaunul ministerial de pe strada general Berthelot", că este total depășită de importanța responsabilității pe care o are,
astfel că tot ce e în stare să facă este să arunce în stânga și în dreapta cu declarații, care bulversează sistemul, ori să adopte decizii halucinante, pompieristice, izvorâte din cine știe ce minți în beznă, care nu au nimic în comun cu calitatea educației, cu predictibilitatea și consecvența, sau cu ideea de dezvoltare și progres a sistemului educațional românesc. Acest sistem pare că a devenit un monstru care ne sperie copiii! Doamnelor și domnilor guvernanți, opriți schimbările de dragul schimbării și experimentele propuse asupra psihicului și minții copiilor noștri!", sintetizează deputatul liberal Marilen Pirtea, coordonatorul Comisiei de educație a PNL, vicepreședinte al Camerei Deputaților, consemnând tendințele opiniilor exprimate public de majoritatea vocilor autorizate, în legătură cu noile hotărâri ale Ministerului Educației Naționale.

"Cea mai recentă astfel de decizie aruncă în incertitudine și redundanță procesul de evaluare a studiilor doctorale, atât de necesar pentru a curăța și recredibiliza acest ciclu de studii universitare în fața lumii științifice și a societății. Să nu uităm că la începutul lunii noiembrie fusese adoptată o metodologie de evaluare a studiilor doctorale (prin Ordinul Ministrului interimar al Educației Naționale nr. 5403 din 1 noiembrie 2018), cea care rezultase dintr-un proces de consultare publică ce a durat mai mult de un an, care a implicat specialiști ai domeniului din partea ARACIS, reprezentanți ai mediului universitar, delegați de Consiliul Național al Rectorilor, reprezentanți ai studenților, delegați de federațiile studențești, dar și reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, document ce avea toate premisele pentru a fundamenta o evaluare destul de riguroasă a școlilor doctorale și a domeniilor de studii universitare de doctorat, o decizie ce începuse să fie aplicată de ARACIS și universități. Peste noapte, însă, iată că MEN nu mai consideră această decizie conformă cu interesele învățământului, iată că MEN anulează metodologia din noiembrie, emisă de foștii decidenți din minister (deși programul de guvernare nu a fost modificat între timp), ignorând munca a sute de universitari. Acum este promovată altă hotărâre, plină de carențe, de incoerențe legislative, care nu are nimic în comun cu conceptul de calitate", explică liberalul Marilen Pirtea.

Indicatorii propuşi pentru şcolile doctorale nu au standarde de referinţă

"Dacă studiile doctorale vor fi evaluate după această nouă metodologie, generată fără nicio consultare cu cei direct interesați de subiect, întregul mediu academic va putea înțelege că se dă semnalul unei relaxări vecine cu lipsa criteriilor de performanță, pentru că toată lumea va ieși perfect după acest simulacru de evaluare. Indicatorii propuși acum pentru școlile doctorale nu au standarde de referință, mulți dintre ei nici nu au cum să fie aplicați, așa că, toți cei ce știu să citească printre rânduri realizează că nu se va face niciun fel de curățenie, ci doar se va ascunde gunoiul sub preș, din nou", adaugă coordonatorul Comisiei de educație a PNL, deputatul Marilen Pirtea.

"Nu cred că de asta are nevoie sistemul educațional românesc, acum. Ar fi nevoie, în schimb, de standarde riguroase, transparente, de o analiză profundă, critică, și de sancțiuni, acolo unde se dovedește că principiile de calitate nu ajung să fie îndeplinite. Asta dacă ne dorim ca lumea științifică și societatea să aibă încredere în universități și în absolvenții pregătiți de învățământul românesc", subliniază deputatul Marilen Pirtea.

"Această hotărâre luată de guvernanții PSD-ALDE este doar un exemplu recent de decizie lansată dintr-o intenție nefundamentată și lipsită de dezbatere publică. Ne amintim foarte bine cum, în ultimele luni, profesorii, părinții și elevii din întreaga țară au fost bulversați de diverse declarații,
care mai de care mai năstrușnice, ce nu se bazau pe niciun fel de analize serioase, despre schimbări de sisteme, eliminare sau adăugare de examene naționale, ore în plus sau în minus și așa mai departe. Toate acestea fiind lansate de factori politici care se văd depășiți de funcția pe care o au,
dar care țin cu orice preț să iasă în evidență, din dorința de a-și face publicitate politică pe umerii studenților, profesorilor, împotriva dezvoltării noastre reale, pe termen lung, care se susține prin calitatea educației. Știm bine, educația viitorului contribuie la consolidarea societatății și a mecanismelor sociale de cooperare dintre cetățeni și grupurile reprezentative, îi coagulează, nu îi dezbină!", indică deputatul Marilen Pirtea.

Structura funcţională a EDUCAŢIEI româneşti, risc major să fie compromisă definitiv

"Există riscul major ca să fie compromisă definitiv chiar structura funcțională a educației românești, din moment ce este anunțată forțarea emiterii unei noi forme a Legii Educației Naționale, scrisă și promovată în sistem fast-food, fără precauții minime și fără estimarea consecințelor, fără grupuri de lucru, fără niciun proces de consultare. O nouă Lege a Educației Naționale, cu implicații atât de complexe asupra societății, nu se poate naște doar prin deciziile de laborator ale PSD-ALDE. E nevoie de implicarea reală a specialiștilor, iar în acest sens se află în derulare un proiect care asta și-a
propus, e vorba de România Educată, coordonat de Instituția Președintelui României, dar pe care acest guvern îl ignoră total, deși toți actorii relevanți din sistem au contribuit la consolidarea sa", explică în continuare deputatul Marilen Pirtea.

"Mutările MEN sunt haluciante, de la o zi la alta, dintr-o greșeală în alta. Inițial a fost lansată promisiunea că până la 31 ianuarie vom avea proiectul noii legi. N-a apărut nimic. Acum ni se spune soptit că, până la 31 martie, va fi lansat proiectul-minune. Cine îl scrie, cum îl scrie, pe baza căror opinii? Nu știe nimeni! Sute de specialiști din sistem au comunicat și au setat opțiuni, timp de treiani, pentru un document de strategie și viziune în educația românească, este vorba de proiectul România Educată, în timp ce, acum, MEN vrea să producă în trei luni, în an electoral, o lege pentru întregul sistem. Este exact tipul de politică "fast-food" pe care o preferă PSD-ALDE, cu consecințe educaționale care vor duce la decăderea către un nivel foarte scăzut a rezultatelor globale în pregătirea elevilor și studenților, un efect de "fast-food educațional": schimbă fiecare ce vrea, pe repede înainte, scapă fiecare cum poate. România are nevoie de o Lege a Educației Naționale pentru întreaga societate, nu pentru un mic grup politic sau pentru un om, indiferent cine este el", conchide liberalul Marilen Pirtea, vicepreședintele Camerei Deputaților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel