Principalele puteri europene, Germania, Marea Britanie şi Franţa, au solicitat, alături de Finlanda şi de Olanda, într-o scrisoare comună adresată Comisiei Europene, ca bugetul UE să fie îngheţat cel puţin până în anul 2020.
Scrisoarea, adresată preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, susţine că bugetul comun al UE nu ar trebui să crească mai rapid decât rata inflaţiei, în cadrul bugetului pe termen lung al UE, de după anul 2013. „În cazul statelor membre, cheltuielile publice europene nu pot fi exceptate de la eforturile considerabile pe care aceste state le fac pentru a-şi menţine cheltuielile publice sub control“, conform scrisorii ce a fost dată publicităţii de preşedinţia franceză. Cei 27 vor începe, la jumătatea anului viitor, negocierile privind bugetul pe termen lung ce va acoperi anii 2014 - 2020, sau chiar o perioadă mai lungă.
Bugetul UE de anul viitor este de 126,5 miliarde de euro. Peste 40% din acest buget este îndreptat spre agricultură, iar o treime este rezervată ajutorării regiunilor sărace. Scrisoarea comună a fost semnată de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic David Cameron, cel olandez, Mark Rutte şi respectiv de şeful guvernului finlandez,Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Hellvig: În urmă cu 25 de ani era un om normal și nimic nu îl recomanda pentru vreo funcție. Dacă ar fi să recomand un model de urmat, el e unul dintre numele care îmi vine în minte
- Plăcintă de mere cu aluat turnat, ca-n Ardeal. Rețeta din moși strămoși
- Infracțiuni economico-financiare, cu prejudicii foarte mari, în care sunt angrenate persoane din funcții publice, din administrația locală, dar și afaceriști. Cms. Neagu Claudiu vine cu dezvăluiri
- Autostrada București - Alexandria. ”Astăzi e nenorocire, cozi kilometrice, mai ales în weekend”. Gâdea și Catana dau asigurări: Se va face. Vă spun două motive
- Județul care a devenit un șantier în ultimii 4 ani. Claudiu Catana: Se lucrează la drumuri, la poduri și la port / video
- Ai avut telefon fix în trecut? Ești bun de plată azi! Avocatul Bărbuceanu îți spune ce să faci în astfel de situații
- Tânărul cu barbă din această fotografie restaurată a avut, la un moment dat, toată România la picioare. L-a sfidat până și pe Regele Carol 1
- Solicitarea CPI de arestare a lui Netanyahu este șocantă, subliniază Chirieac. ”Este pentru prima dată când amestecă victimele cu agresorii”
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA