Marian Vanghelie, obligat de instanţă să-i plătească lui Ponta despăgubiri de 80.000 euro
Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au dispus ca fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie să-i plătească lui Victor Ponta despăgubiri de 80.000 de euro, pentru o declaraţie pe care fostul edil a făcut-o la o emisiune TV.
Este vorba de un proces civil, în care Victor Ponta l-a dat în judecată pe fostul primar, după ce acesta din urmă a declarat într-o emisiune TV că, pe vremea când lucra la Guvern, Victor Ponta ar fi luat bani de la afacerişti.
'Admite cererea. Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 80.000 euro cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral produs. Obligă pârâtul să publice pe cheltuiala sa într-un ziar de larg tiraj naţional hotărârea pronunţată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti-Secţia a V-a civilă', se arată în decizia tribunalului.
Ponta spune că va dona banii unei asociații
Într-un mesaj postat pe Facebook, Ponta anunţă că va dona banii unor asociaţii şi fundaţii care se ocupă de copiii abandonaţi.
'Mă bucur că în România încă se poate face dreptate - şi că sunt judecători care, aplicând legea, nu se tem să îi pună la punct pe cei care cred că tupeul, banii şi agresivitatea rezolvă totul în ţara noastră! Anunţ oficial că voi executa această sentinţă prin toate mijloacele legale şi că voi dona toţi banii astfel obţinuţi, 80.000 de euro, de la Marian Vanghelie, către asociaţiile şi fundaţiile care se ocupă de copiii abandonaţi! Va fi prima dată când banii lui Vanghelie vor ajunge la cineva care chiar are nevoie şi merită!', spune Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News