Preşedinţii de CJ, membri ai PSD, reuniţi, miercuri, la Senat, au decis, cu 16 voturi "pentru" şi 6 voturi "împotrivă", să susţină candidatura lui Marian Oprişan la şefia UNCJR, la alegerile care vor avea loc în cursul zilei de joi. Lupta s-a dat între actualul preşedinte interimar al UNCJR, Nicuşor Constantinescu (preşedinte CJ Constanţa) şi Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea.
În condiţiile în care în UNCJR sunt 23 de preşedinţi de CJ membri ai PSD, funcţia de preşedinte va reveni candidatului susţinut de aceştia, respectiv Marian Oprişan.
"E o mare onoare pentru mine sprijinul pe care colegii mei preşedinţi de CJ mi l-au dat astăzi. Nu o să-i dezamăgesc. Îi mulţumesc domnului preşedinte CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care a fost contracadidatul meu. Noi suntem prieteni, adică nu avem niciun fel de chestiune. Această chestiune a fost dominată de fair-play, aşa cum era normal", a spus Oprişan, după ce a fost votat de către colegii săi preşedinţi de CJ membri ai PSD.
UNCJR îşi va alege, joi, la Parlament, structura de conducere, formată dintr-un preşedinte, un secretar general şi nouă vicepreşedinţi.
Din cele nouă funcţii de vicepreşedinte, cinci vor reveni PSD, trei vor reveni PNL şi una UDMR.
Oprişan a fost opţiunea conducerii PSD după ce Constantinescu a avut mai multe contre dure cu unii miniştri, printre care ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi ministrul pentru Buget, Liviu Voinea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie