Marian Neacşu, vicepreședinte ANRE. Gheorge Marin: Nu este o noutate
Comisiile pentru energie, industrii şi economică ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat aviz, miercuri, pentru Marian Neacşu pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), avizul fiind dat fără ca acesta să fie prezent.
Plenul Parlamentului urmează să voteze propunerea comisiilor în şedinţa de miercuri de la ora 14,00. În favoarea candidaturii lui Marian Neacşu s-au înregistrat 24 de voturi, iar 3 voturi au fost împotrivă. Pentru această funcţie s-au mai înscris doi candidaţi: Gabriela Moroianu şi Costin Mihai Păun, care au fost respinşi prin vot de comisii. Niciunul dintre candidaţi nu a fost prezent la comisii.
Preşedintele comisiei pentru energie a Senatului, Gheorghe Marin, a precizat că prevederile legale permit ca selecţia candidaţilor să se facă fără audierea acestora.
"Nu este o noutate"
"Nu am audiat niciun candidat pentru că, în conformitate cu prevederile legale, selecţia se poate face şi fără audiere. De fapt, această procedură am mai fost uzitată şi în trecut. Deci nu este o noutate că nu i-am audiat. (...) S-a hotărât în plenul comisiilor, s-a discutat treaba asta şi s-a decis să se meargă fără audieri", a precizat senatorul Gheorghe Marin.
Acesta a susţinut că din CV-ul lui Marian Neacşu rezultă că acesta are experienţă în domeniul managementului şi poate fi considerată ca experienţă, conform regulamentului, şi activitatea parlamentară.
"El, conform legii, poate să ocupe această funcţie", a adăugat Gheorghe Marin.
Marian Neacşu a fost secretar general al PSD şi a fost exclus din partid in noiembrie 2018 în urma unei decizii luate de Comitetul Executiv Naţional al partidului. În februarie 2019 s-a alăturat Pro România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News