"Bănuiam că acest dosar se va redeschide. Au fost niște semne extrem de clare, în acest sens. Rămâne de văzut în ce măsură anchetatorii vor reuși să clarifice și să propună soluții instanțelor de drept. Alături de colegii din generația mea de atunci, noi am făcut ceea ce am făcut pentru a fi oferit un sprijin societății românești. Nu erau acțiuni făcute în numele persoanei. Din acest punct de vedere, am considerat, atunci, și ca și acum că lucrurile negative care s-au întâmplat au fost îndreptate împotriva românilor, în primul rând.
Eu cred că loviți, agresați, nedreptățiți au fost, într-un fel, toți românii prin acțiunile guvernanților de atunci. Dacă după 25 de ani, statul român își revine și instituțiile sale încep să funcționeze, la un anumit grad de normalitate, este un semn de însănătoșire și speranță pentru viitor, în sensul în care, probabil că mai încolo, societatea românească să meargă mai mult pe căile legalității.
[citeste si]
Simplul fapt că se pune problema unei cercetări temeinice pentru că, timp de 25 de ani, diferite guvernări, toată lumea a vorbit de justiție și dreptate, însă nu s-a făcut niciun pas concret. Iată că, astăzi, se întâmplă acest lucru. E de salutat. Nu are un aspect pesonal, eu cred că este un element care interesează societatea românească", a declarat Marian Munteanu.
"Foarte puțină lume știe că pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic, din partea procuraturii, timp de aproape 20 de ani, cât timp a fost dosarul în mâna unui procuror care nu a vrut să facă mai nimic, care nu a solicitat declarații ale unor martori care au participat la acele acțiuni", a adăugat Marian Munteanu, citat de Realitatea.net.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Carambol la Boița. Titi Aur, analiza videoclipului: Dacă nu se întâmpla, spuneau că bat câmpii
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu