Marian Mexicanu, ultimele imagini cu Cornelia Catanga. ”Sunt devastați. Alexandru și cu nea Mitică Pădureanu nu mai sunt ei”
Marian Mexicanu a oferit ultimele imagini cu Cornelia Catanga. El a fost, astăzi, acasă la familia Corneliei Catanga și a povestit tot ce a găsit acolo.
Artistul muzical Marian Mexicanu a spus, la Antena 3: ”Cred că nu este mai mult de o oră de când am venit de la nea Mitică- Pădureanu, așa-i spun eu, nea Mitică. Acești oameni sunt devastați, nu puteau să mai stea în picioare nici el, nici Alexandru. Cât suntem în viață, nu dăm importanță prietenilor și vieții. Nu am crezut niciodată că pot să vorbesc despre Cornelia la timpul trecut. Ce se întâmplă acum cu această familie este foarte greu. Ce am văzut acum o oră în acea casă... atât de mult au iubit-o Alexandru și cu nea Mitică Pădureanu, nu mai sunt ei.”
”Am fost singur acolo și, când am intrat în casă, au început să plângă și au spus: îți mulțumim că ai venit, nu mulți colegi de-ai noștri au venit la suferința noastră. Am pus capul în jos” a spus Marian Mexicanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News