Marian Lupu a fost ales preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova
Liderul Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu, a fost ales joi preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.
În favoarea lui Lupu au votat 57 de deputaţi din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). Doi deputaţi din AIE au lipsit de la şedinţă.
Deputatul comunist Vladimir Voronin, care a condus şedinţa Legislativului, l-a felicitat pe Marian Lupu de la tribună, după care i-a oferit fotoliul de preşedinte al Parlamentului.
"Vă felicit pentru această mare încredere din partea Parlamentului", a spus Voronin, dând mâna şi îmbrăţişându-se cu Marian Lupu.
Corina Fusu, de la Partidul Liberal, şi Valentina Buliga, de la PDM, i-au oferit noului preşedinte al Parlamentului câte un buchet de trandafiri, informează Mediafax
"Atât timp cât voi fi speaker, activitatea mea va fi îndreptată căre o ambianță lucrativă, în spiritul valorilor europene", a declarat Marian Lupu, de la tribună.
Lupu a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte al Parlamentului, iar comuniştii nu au participat la vot.
Liderii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidului Democrat (PDM) şi Partidului Liberal (PL) au semnat, joi, acordul de constituire a coaliţiei de guvernare, în urma alegerilor legislative din Republica Moldova, desfăşurate la 28 noiembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News