Marian Drăgulescu, apel public pentru includerea în lotul olimpic
Respins din lotul de gimnastică al României pentru Jocurile Olimpice de la Londra, multiplul campion, Marian Drăgulescu, face un apel public către cei care pot să schimbe lucrurile, nominalizându-i în acest sens şi pe Victor Ponta şi Crin Antonescu.
"Sunt dezamãgit, mai ales pentru că am o şansă reală la sol. Exerciţiile pe care le-am prezentat în continuare sunt exerciţii de top, de prima treaptă a podiumului. Mi se pare nedrept pentru că mi se ia o şansă nu numai mie, românilor, de a lua încă o medalie. Fac un apel public către cei care pot să schimbe lucrurile, să se uite la exerciţiile pe care le-am postat pe internet. Vreau să urmărească toată lumea exerciţiile, să vadă dacă am şanse.
Fac un apel la domnul prim-ministru Victor Ponta, ştiu că este un fan al sportului, la domnul preşedinte interimar Crin Antonescu, care poate să se uite un pic la ce s-a întâmplat zilele astea, la doamna Andronescu, la doamna Tocală, la COSR, să se facă o comisie, să se uite la munca mea, la exerciţiile prezentate şi să se ia o hotărâre în acest sens", a spus Drăgulescu la prosport.ro.
Marian Drăgulescu a precizat că nu ştie unde sunt minusurile în exerciţiile sale şi a menţionat că echipa masculină nu are şanse la medalii.
"Eu dacă intru în echipă aduc un plus echipei şi şansa la medalia olimpică la sol. Colegii mei de chipă au făcut în perioada asta mult mai multe greşeli decât mine. Nu cred că s-a luat hotărârea în funcţie de testul de aseară (n.r. - de miercuri seară). Ultimele cinci teste au contribuit la formarea echipei. Eu am evoluat de fiecare dată la fel de bine şi din ce în ce mai bine. Nu înţeleg. Am participat la ultimul test pentru că am sperat şi voi spera în continuare. Dacă aş intra în echipă aş da un plus. Notele de la sol şi sărituri ar aduce cel puţin un punct echipei. E un plus. De ce să nu profităm?", a adăugat el.
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Gimnastică a decis, joi, la propunerea colectivelor tehnice, componenţa loturilor pentru Jocurile Olimpice de la Londra. Absenţa lui Marian Drăgulescu, multiplu campion mondial şi european şi medaliat la JO, a fost confirmată de Federaţia Română de Gimnastică, în comunicatul remis joi, presei. Drăgulescu nu figura nici în lista COSR din 3 iulie, dar forul olimpic preciza atunci că loturile de gimnastică mai pot suferi modificări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News