Maria Grapini - Emmanuel Macron: Am fost înjurată
Europarlamentarul Maria Grapini a spus pentru DCNews că în urma dezbaterii aprinse pe care a avut-o cu președintele Emmanuel Macron în Parlamentul European, pe lângă felicitări, a primit și numeroase înjurături.
Maria Grapini s-a arătat deranjată că a fost înjurată de unii români după ce s-a luptat pentru interesele țării. Europarlamentarul a subliniat și un aspect care a contrariat-o în discursul presedintelui Macron.
"Eu sunt sinceră: Am primit foarte multe felicitări, dar am primit și înjurături. Spun acest lucru pentru că pe mine mă surprinde ca un român să fie nefericit și supărat că un om trimis acolo prin vot încearcă să apere interesele României și ale românilor. Eu nu am făcut în interpelarea mea față de președintele Macron nimic împotriva regulamentului și statutului europarlamentarului. În Parlamentul European vin prim-miniștrii, președinții, care își prezintă politicile din țara lor. Sigur că interpelarea mea a fost aspră, că m-am legat de discursul președintelui Macron care cumva s-a contrazis. A avut o formulă, nu știu dacă a fost reținută: dumnealui a spus că nu vrea o democrație autoritară, ci vrea o autoritate a democrației. Singura problemă este că după ce a spus acest lucru, am constatat că nu-l aplică. A trecut la democrația autoritară: a spus că Franța și Germania sunt un fel de superstate și că ei trebuie să decidă. Acest lucru m-a deranjat enorm," a spus Maria Grapini.
Vezi răspunsul complet:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News