Data publicării:

Maria Grapini, despre declarațiile lui Băsescu referitoare la IMM-uri

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
grapini
grapini

Ministrul pentru IMM-uri, Maria Grapini, îi amintește președintelui Traian Băsescu că problemele actuale ale întreprinderilor mici și mijlocii își au originea în măsurile din 2009 și 2010 ale Guvernului Boc.

”Domnul preşedinte Traian Băsescu uită să spună că acum IMM-urile au efectele măsurilor din 2009-2010 (...). Pe de altă parte, domnia sa spune de taxe inventate pentru IMM-uri. Pentru IMM-uri nu există taxe suplimentare. Din contră, în acest an am lăsat deducere de 50 la sută pentru cheltuielile de cercetare, am plătit toate proiectele blocate de fostul guvern şi am plătit 100 milioane euro, am făcut un acord cu Elveţia şi primim 20 de milioane de franci elveţieni pentru creditare”, a spus ministrul pentru Antena 3.

Maria Grapini a anunțat că săptămâna viitoare Guvernul, împreună cu reprezentanții sectorului bancar, va pune la punct o strategie pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii, astfel că intervenția președintelui nu era necesară.

”Este foarte clar că băncile nu au niciun fel de disponibilitate să sprijine acest sector, şi, aici, trebuie făcut ceva. Eu vă asigur că în perioada următoare voi avea discuţii cu sistemul bancar, mai ales că şi Banca Naţională a venit în întâmpinarea mediului de afaceri, reducând constant dobânda de refinanţare pentru băncile comerciale", a arătat Traian Băsescu, miercuri, la cea de a XXI-a ediție a ”Topului Naţional al Firmelor Private din România”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel