Maria Grapini, cadou pentru românii din Serbia. De la cine a primit mulţumiri
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Europarlamentarul Maria Grapini girează numeroase festivaluri de cultură şi poezie, în special în Serbia, unde a fost solicitată  permanent de comunităţile româneşti care au nevoie de un punct de sprijin.

Maria Grapini a susţinut şi susţine în continuare, financiar, editarea de reviste şi cărţi româneşti, pentru cei care îşi duc viaţa în ţara vecină şi care aşteaptă cu nerăbdare noile apariţii publicistice, semnate de autori importanţi.

Chiar de Sfântul Nicolae, redactorul şef al revistei de literatură, artă şi cultură transfrontalieră, Lumina, din Panciova, Voivodina, Ioan Baba, i-a transmis Mariei Grapini un mare mulţumesc, pentru donaţia făcută pentru executarea unei plăci comemorative, ce va sta lângă o alta, specială, dedicată marelui Mihai Eminescu.

"Coperta a patra ne aduce în premieră înfăţişarea noii Plăci evocative „Lumina 1947-2017", realizată graţie sprijinului doamnei Maria Grapini, europarlamentar al României, care s-a dovedit a fi mai generoasă decât orice Secretariat sau Minister (la plural) - din ambele ţări! În mod simbolic, imaginile de pe coperta a patra, întregesc impresia cu care urcăm pe treptele din Casa de Presă şi Editură „Libertatea" din Panciova, aci fiind şi plăcile evocative de bronz Mihai Eminescu şi Vasile/Vasko Popa, făcând trimitere şi la unele realizări ale redactorilor răspunzători, care în diverse forme s-au zidit în cultura noastră minoritară, care este fără îndoială şi europeană", scrie Ioan Baba.

[citeste si]

Din Bruxelles, umanista Maria Grapini a transmis un mesaj pentru toţi românii. "Mă bucur că pot să le fac surprize frumoase prietenilor din Voivodina! Sunt o comunitate românească puternică şi implicată în păstrarea celor mai sfinte repere ale neamului nostru! Sper, din inimă, ca Placa evocativă Lumina să aducă lumină în inimile românilor din Serbia! Lor, dar şi românilor din lumea întreagă, le doresc sărbători frumoase, în pace şi iubire!", a declarat europarlamentarul PPU-sl.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel