Data publicării:
Maria Gabriela Horga (PNL) încearcă să blocheze instalarea incineratorului de deșeuri în Giurgiu: Nu mă opresc aici!
Maria Gabriela Horga, deputat PNL, și-a exprimat nemulțumirea referitor la proiectul de construire a unui incinerator de deșeuri biologice în Giurgiu.
Mai mulți activiști din Giurgiu și Ruse, nemulțumiți de intenția de a se construi un incinerator pe locul fostului Combinat Chimic Verachim, au organizat mai multe proteste. Aceștia susțin că astfel de deșeuri sunt periculoase pentru cetățeni.
Potrivit deputatului Maria Gabriela Horga, Consiliul Local Giurgiu a aprobat un proiect care prevede că astfel de spații trebuie amplasate la o anumită distanță de așezările umane și activitățile economice. Cu toate acestea, instituțiile care ar fi trebuit să blocheze instalarea incineratorului nu și-au făcut datoria, mai spune deputatul.
„Consiliul Local Giurgiu, la propunerea primarului Adrian Anghelescu, a aprobat un proiect de hotărâre privind stabilirea unor distanțe minime pentru activitățile generatoare de poluare. Asemenea proiecte trebuie amplasate la MINIM UN KILOMETRU față de orice așezare umană și la minimum 500 de metri față de orice activitate economică.
Propunerea a fost prezentată de primarul Adrian Anghelescu și reprezintă un răspuns legal la tentativa de amplasa un incinerator de deșeuri într-o zonă aflată la 460 de metri de locuințele unor giurgiuveni. Primăria a apelat la această soluție pentru că autoritățile care trebuiau să blocheze instalarea incineratorului - Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Giurgiu, Autoritatea pentru Protecția Mediului Giurgiu - nu și-au făcut datoria.
Am spus de la început că mă opun proiectului privind înființarea unui incinerator pentru deșeuri în municipiul Giurgiu. Amplasarea incineratorului în zona fostului combinat chimic, închis tocmai din cauza poluării, va fi un pericol pentru cetățenii din Giurgiu. Instituțiile statului trebuie să își facă datoria și nu să asiste pasive până la producerea unor tragedii, așa cum s-a întâmplat, din păcate, în alte cazuri.
Am folosit și folosesc toate pârghiile pe care le am în calitate de parlamentar pentru a bloca proiectul, adresând întrebări și interpelări pe această temă instituțiilor cu atribuții în domeniu. Am avut o surpriză neplăcută, atunci când am primit răspunsul de la Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rafila, la interpelarea pe care am adresat-o pe tema proiectului de realizare a incineratorului (link in comentarii).
Răspunsul conține citate ample dintr-un studiu de impact publicat pe pagina DSP Giurgiu, realizat la cererea firmei care urmează să construiască incineratorul. Este un document prin care se pregătea terenul pentru justificarea realizării incineratorului. La conducerea DSP Giurgiu este Magdalena Nicoleta Mărcuț, propusă de PSD Giurgiu.", a scris Maria Gabriela Horga.
Ce se spune în acel document
Conform informațiilor transmise de către deputatul PNL, în acel document se specifică: “Considerăm că activitățile care se vor desfășura în cadrul acestui obiectiv de investiție nu vor afecta negativ confortul și starea de sănătate a populației din zonă”.
Reacția Ministerului Sănătății
„Demnitarii și angajații de la Ministerul Sănătății și DSP Giurgiu sunt plătiți din banii contribuabililor pentru a le proteja sănătatea, nu pentru a-și însuși punctul de vedere al unei firme private. Autoritățile avertizate trebuie să își facă treaba și să nu mai citeze din studii făcute de diverse firme și sa verifice acele texte și acele firme.
În mod bizar, în răspunsul la interpelarea pe care am adresat-o, Ministerul Sănătății citează acest document și face referire la presupusele avantaje sociale și economice, care, în mod evident, nu constituie obiectul activității Ministerului Sănătății: “Considerăm că obiectivul de investiție poate avea un impact pozitiv din punct de vedere socio-economic si administrativ în zonă, iar eventualul impact negativ asupra sănătății populației poate fi evitat prin respectarea condițiilor enumerate în studiu.”
Or, prioritatea Ministerului Sănătății ar trebui să fie sănătatea populației, nu impactul socio-economic și administrativ! Afirmația nu are nicio acoperire, din moment ce provine dintr-un raport întocmit de un medic pentru firma care urmează să realizeze incineratorul.
Mai mult, prin documentul respectiv se cere, practic, interdicție pentru extinderea zonei de locuințe, în condițiile în care distanța dintre incinerator și zona locuită era de 460 de metri și ar fi trebuit să fie de minimum 500 de metri. “Recomandăm ca zona de locuințe a localității sã nu se mai extindă spre obiectivul propus-terenul neconstruit existent va fi considerat zonă de protecție sanitară”, se afirmă în document.
Cum adică să recomanzi să nu se extindă zona de locuințe a localității? Când acolo sunt proprietățile unor oameni și sediile unor firme?
Din cauza incineratorului? Cum să citeze o instituție a statului asemenea inepții?", a scris Maria Gabriela Horga.
„Nu mă opresc aici!"
„Un alt semn de întrebare. Din aprilie 2023, prin Ordinul Ministrului Sănătății Alexandru Rafila, 119/2014, a fost modificat articolul care reglementa aceste situații. Nu mai sunt menționate DISTANȚELE MINIME DE PROTECȚIE SANITARE între teritoriile protejate și perimetrul unităților care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației!
Nu mă opresc aici! Voi adresa interpelări instituțiilor abilitate să stopeze acest proiect. În Camera Deputaţilor putem iniția și o dezbatere pe această temă cu prezența Ministrului Sănătății Alexandru Rafila prin care să îşi exprime poziţia cu privire la problema ce a făcut obiectul interpelării. Dacă autoritățile vor continua să își ignore îndatoririle, voi folosi și acest articol din Regulamentul Camerei Deputaților.
Realizarea acestui incinerator ar putea pune în pericol sănătatea locuitorilor din municipiul Giurgiu. Atât Ministerul Sănătății, cât și DSP Giurgiu trebuie să înțeleagă că sunt în slujba cetățenilor și nu reprezintă interesele firmei care vrea să realizeze incineratorul!
Marian Mina, președintele PSD Giurgiu, se pretinde preocupat de acest subiect, dar colegii lui de partid nu își fac datoria.", a scris Maria Gabriela Horga pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News