Data actualizării:
Data publicării:

Maria Dinulescu: Mă bucur enorm că există DNA - interviu exclusiv

Autor: Ana Popescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Maria Dinulescu este o actriţă importantă, care a câştigat premiul Palme D'Or la Festivalul de la Cannes, dar care a decis să lase totul şi să o ia de la zero în Los Angeles. Maria Dinulescu s-a întors în România după doi ani şi jumătate petrecuţi în cetatea filmului. Ea a acordat un interviu pentru DCnews în care povesteşte de ce s-a întors, ce a învățat și ce a găsit acasă.

Alegeri prezidentiale 2024

Maria Dinulescu de ce ai plecat în America şi de ce te-ai întors?

Am plecat pentru că am dorit să văd ce înseamnă o industrie de film şi m-am întors pentru că tipul meu de accent est european nu este cel pe care îl caută piaţa americană de film. Am stat 2 ani şi jumătate în America şi simt o dragoste foarte mare pentru societatea americană. Am învăţat enorm de multe lucruri constructive, e foarte greu, te poţi adapta, dar e foarte dificil. Este o diferenţă fantastică de comportament iar noi venim cu un bagaj din era comunistă care ne face să fim foarte intenşi şi foarte greu de acceptat acolo.

Cum a fost întoarcerea?

Mi-a fost teamă când m-am întors pentru că nu ştiam ce lucrez. Din 2015, de când m-am întors am făcut trei lung metraje, am filmat în Los Angeles, joc la Teatrul Naţional, am făcut şedinte foto în Turcia, Roma, Paris şi am călătorit enorm în America. Am avut un 2015 foarte plin şi îi mulţumesc lui Dumnezeu.

Maria, ai aflat ce se întâmplă în societatea românească, eşti conectată la actualitate?

Mult mai mult decât ar trebui. Dar, mi se pare că e o evoluţie foarte bună în România. Mă bucur enorm că există DNA pentru că ni se oferă nouă oamenilor normali o mai mare încredere că lucrurile se pot schimba, se pot transforma spre binele nostru.

Eşti la curent cu arestările, cu acțiunile procurorilor anticorupţie?

Da. Ne-am dori ca banii să fie recuperaţi de statul român, dar sunt paşi care se fac şi e foarte important ca aceşti paşi să existe. Am cunoscut câţiva dintre aceşti oameni şi exista un tip de aroganţă fantastică, total nejustificată. Dacă eşti o persoană care ai muncit foarte mult în viaţa ta şi ai ajuns cineva şi ai făcut o afacere pe care tu ai construit-o cinstit, tot respectul meu, dar când eşti o persoană care doar ai furat şi apoi vii cu o atitudine arogantă faţă de alţi oameni care merită rerspectaţi mi se pare inacceptabil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel