Marele Bard şi Cortina de Fier
După ce, în urmă cu trei ani, conferinţa internaţională a angliştilor români, primul program anual de promovare a excelenţei academice româneşti în domeniul anglisticii, se lansa în capitala britanică, ICR Londra continuă seria de evenimente dedicate celebrului dramaturg şi poet britanic William Shakespeare prin organizarea, pe 8 noiembrie, a unei seri dedicate comemorării a 400 de ani de la moartea sa.
Evenimentul, găzduit de sediul din 1 Belgrave Square al ICR Londra şi organizat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara şi cu Institutul Cultural Polonez, îşi propune să readucă în sfera dezbaterii critice problematica receptării, dar şi montărilor teatrale ale operei Marelui Bard în Europa de Est comunistă.
Citește și: O poveste palpitantă: "No Man's Land", în premieră
Cele trei invitate, unele dintre cele mai bune cunoscătoare ale operei shakespeareene: prof. Pia Brînzeu şi prof. Reghina Dascăl de la Universitatea de Vest din Timişoara, precum şi traducătoarea şi criticul de teatru Aleksandra Sakowska, cercetător la Institutul Shakespeare din cadrul Universităţii din Birmingham şi director al British Friends at the Gdansk Theatre Trust, vor rememora un Shakespeare amputat de filtrul ideologic al cenzurii, izbăvitor al deceniilor comuniste, în cadrul unei discuţii moderate de prof. Erica Sheen de la Universitatea din York, co-fondatoarea rețelei Cold War Cultures.
Citește și: "București 41 - Tur Retur", în premieră
Conversaţia va fi punctată de lectura câtorva dintre cele mai reprezentative fragmente din opera lui Shakespeare, în interpretarea actorului britanic Jack Klaff (cunoscut mai cu seamă datorită apariției în filmele Star Wars și For Your Eyes Only, precum şi pentru rolul lui Vlad Țepeș în spectacolul Vlad the Impaler, regizat de Fanya Williams pe un text de Richard Crane după A treia țeapă de Marin Sorescu).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News