Data publicării:
MAREA FINALĂ EXATLON ROMÂNIA. Numele câștigătorului
După patru luni de intensitate maximă, iată că fenomenul Exatlon România a ajuns la final. Marea finală va avea loc miercuri, 23 mai, în direct la Kanal D, potrivit unui comunicat trimis către DCNews. În acest moment, în competiție au rămas Războinicii Alexandru Nedelcu, Ionuț Sugacevschi, Ștefan Floroaica, Roxana Moise și Faimoșii Cătălin Cazacu, Vladimir Drăghia, Larisa Vasile și Valentin Chiș.
Toți cei rămași în acest moment în concurs, fie că este vorba de Războinici, fie de Faimoși, au dovedit că își merită locul în competiție. Oricare dintre ei are șanse uriașe la marele premiu. Rămâne însă de văzut care concurent a atras cel mai mult aprecierea publicului, pentru că votul telespectatorilor va face departajarea finală.
Toți concurenții „Exatlon” au trecut prin tensiuni incredibile, prin alegeri dificile, s-au certat, s-au împăcat, au găsit de multe ori echilibrul în echipa, menit să le faciliteze obținerea victoriei pe trasee. Au îndurat întâmplările în celebrul „coțet” sau s-au bucurat de confortul minim oferit de casă. Dar, cel mai important, și-au depășit limitele și au legat prietenii pe viață. De-a lungul celor patru luni de concurs, telespectatorii au fost cu sufletul alături de ei, s-au atașat de fiecare dintre ei, s-au identificat cu temerile, dar și cu bucuriile trăite de Războinici și Faimoși.
„Exatlon” a devenit un adevărat fenomen în România, aducând în discuție ideea de fair-play, de libertate a alegerii, de valori morale. În timpul șederii în Republica Dominicană, concurenții au trecut prin încercări importante, aratându-se publicului fără ascunzișuri, fie că a fost vorba de slăbiciuni, greșeli inerente sau momente când au dat dovadă de echilibru, înțelepciune.
De asemenea, unul dintre marile merite ale „Exatlon” este acela ca a reînviat în rândul publicului larg dorința de joc, de sport, fie că este vorba de tineri, copii, maturi sau vârstnici.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News