Data publicării:

Marea Britanie: Gina Miller, femeia care i-a umilit de două ori în justiţie pe eurofobi

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Militanta eurofilă Gina Miller va intra în istorie ca femeia care a reuşit de două ori să-i înfrângă în justiţie pe adepţii Brexitului, comentează marţi AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

Marţi, Curtea Supremă britanică a stabilit că suspendarea parlamentului decisă de premierul conservator Boris Johnson este "ilegală", în urma unei acţiuni având-o ca reclamant principal pe Gina Miller. În 2016, tot ea a câştigat o altă bătălie decisivă, obligând prin tribunal guvernul conservator precedent condus de Theresa May să consulte parlamentul în legătură cu procesul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Prima sa victorie în justiţie a făcut din Miller o eroină naţională pentru eurofilii britanici, dar şi o paria pentru eurofobii care au acuzat-o că vrea anularea rezultatului consultării populare din iunie 2016, încheiat cu victoria taberei pro-Brexit cu 52% din voturi.

Antreprenoarea în vârstă de 54 de ani originară din Guyana britanică a primit luni la rând ameninţări cu moartea şi injurii rasiste. Cei trei copii ai săi au primit de asemenea ameninţări şi a fost nevoită să-şi angajeze agenţi de securitate, după ce un membru al unei familii de nobili a mers chiar până la a oferi o recompensă pentru lichidarea ei.

Miller nu s-a lăsat descurajată, iar în timpul campaniei electorale dinaintea legislativelor din iunie 2017, convocate de Theresa May, a militat pentru cauza europeană, pentru ca ulterior să depună plângere împotriva suspendării parlamentului decisă de Boris Johnson, fiind susţinută în demersul ei de fostul premier conservator John Major, la rândul lui eurofil convins.

Perseverenţa ei se explică printr-o viaţă plină de răsturnări de situaţie: născută într-o familie angajată politic - tatăl ei, Doodnaught Singh, a fost procuror general al Guyanei britanice -, Gina a fost trimisă la 11 ani, cum se proceda în toate familiile "bune", la un pension în Anglia. Însă doi ani mai târziu a fost nevoită să lucreze part-time ca menajeră, pentru că familia sa se confrunta cu dificultăţi financiare.

A divorţat de două ori şi a avut joburi din cele mai diverse: chelneriţă, manechin, figurantă pe genericul unui film din seria James Bond, pentru ca apoi să-şi înfiinţeze propriul fond de investiţii.

După criza financiară din 2008, s-a implicat personal în campanii pentru a cere creşterea transparenţei în sectorul financiar, ceea ce i-a atras faima de "văduvă neagră".

Miller, care consideră că lucrurile ar fi fost "mult mai simple" dacă ar fi fost bărbat şi de rasă albă, a declarat recent pentru France Presse că implicarea sa în acţiunile anti-Brexit i-a "schimbat complet viaţa". "Uneori sunt foarte deprimată de faptul că trăiesc într-o ţară în care oamenii cred că e OK să se spună că, întrucât sunt femeie de culoare, nu sunt destul de inteligentă sau sunt deplasată ori să mă compare cu un animal", a mărturisit ea.

Ea s-a angajat însă că va "continua să lupte", în pofida greutăţilor. "Sunt militantă de 20 de ani, sunt obişnuită să încasez lovituri", asigură Miller.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel