Marea Britanie, în fazele timpurii ale valului trei de Covid-19. Relaxarea ar putea fi amânată
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Marea Britanie ar fi putut intra deja în valul trei de infectări cu coronavirus.

Conform BBC, există dovezi cum că britanicii se află în etapele timpurii ale celui de-al treilea val de îmbolnăviri cu Covid-19 din această țară, a spus un consilier științific al guvernului. Prof. Ravi Gupta de la Universitatea din Cambridge a spus că în ciuda faptului că numărul de cazuri noi confirmate este „relativ mic”, varianta indiană a cauzat o „creștere exponențială”. Astfel, renunțarea la toate măsurile împotriva Covid-19 din 21 iunie ar trebui amânată.

Duminică, Regatul Unit al Marii Britanii a raportat peste 3.000 de cazuri noi de infectare pentru a cincea zi consecutivă, după ce cazurile noi nu trecuseră acest prag din 12 aprilie încoace. Ministrul Mediului, George Eustice, a spus că guvernul încă ia în calcul o amânare a măsurilor de relaxare.

Creșterea exponențială este cauzată de varianta indiană

 

Întrebat la radio dacă Marea Britanie a intrat deja în cel de-al treilea val, prof. Gupta a spus: „Da, a exista o creștere exponențială a numărului de cazuri noi și cel puțin trei sferturi din ele conțin varianta nouă indiană. Bineînțeles, numărul de cazuri este relativ mic la acest moment, dar toate valurile încep cu numere mici care fierb în spatele cortinei și apoi devin explozive, așa că vorbim despre semnele unui val timpuriu”.

Totuși, acest val nu va începe atât e brusc și distrugător cum au fost celelalte două din Marea Britanie fiindcă cetățenii s-au vaccinat. Chiar și așa, există o iluzie falsă că pericolul a trecut. „Ar putea fi vorba despre o senzație înșelătoare de siguranță, aceasta este îngrijorarea noastră”, a mai spus consilierul științific guvernamental.

Amânarea relaxării ar putea fi decizia corectă

 

Renunțarea la restricții din iunie ar trebui „amânată cu câteva săptămâni în timp ce adunăm informații suplimentare”. „Dacă te uiți la costurile și beneficiile unei greșeli, cred că suntem în mare parte înclinați către amânare”, a adăugat el. „Lucrurile trebuie făcute pe tale. Nu putem scoate totul din ecuație. Știm că a fost o pandemie dificilă, o situație dinamică. Trebuie să luăm deciziile cu două săptămâni înainte. Doar atunci vom putea vedea impactul relaxărilor din 17 mai”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel