Data publicării:
Mare EXPLOZIE. Zeci de morți
Cel puțin 29 de persoane au fost ucise și alte zeci rănite marți într-o explozie la un depozit de arme în orașul Garaboulli, la 70 km est de capitala libiană Tripoli, au anunțat responsabili, citați de AFP.
Un responsabil din cadrul securității la Garaboulli a declarat că "bărbați înarmați locali au luat cu asalt depozitul de arme ce aparține unei miliții din orașul Misrata dar activă în regiune". Misrata este situat la 200 km est de Tripoli.
"O mare explozie a avut loc. Cauzele exacte nu sunt cunoscute", a adăugat el, cu condiția anonimatului.
"Cel puțin 29 de persoane au fost ucise și alte zeci rănite în explozie", potrivit unei surse medicale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News