Data publicării:

Mare atenţie la sosurile folosite în salate. Nutriționist: Cel mai bine ne facem noi acasă următorul dressing

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Nutritionistul Marilena Oprişan a vorbit despre semnele unei inflamaţii în corp, dar şi care sunt alimentele pe care ar trebui să le includem în alimentaţia noastră zilnică.

„În primul rând, ar trebui să lămurim ce este inflamaţia în termeni simpli. Ar trebui să înţelegem că inflamarea este prima linie de apărare a organismului în potriva unor factori biologic, virusuri sau bacterii. În cazul de faţă, vom vorbi despre tractul digestiv. Să ne imaginăm că ne-am tăiat sau lovit la nivelul tegumentului, în momentul în care s-au activat primele semne de inflamaţie vor fi: roşeaţă, edem, căldură la locul leziunii şi durere. În acelaşi mod, la nivelul tractului digestiv, într-o stare de inflamaţie acută vom avea o extensie a abdomenului, prin manifestări precum disconfort abdominal, balonare, tranzit intestinal dezechilibrat, chiar şi durere acută”, a spus nutriţionistul Marilena Oprişan la Antena 3. 

„Din categoria proinflamatoare, adică cele care ne fac rău, fac parte aditivii alimentari, în mod special monoglutamatul de sodiu sau azotaţii cu care sunt tratate fructele şi legumele. Banalul usturoi, deşi are proprietăţii antiinflamatoare, antioxidante şi antitumorale, dacă este tratat, iradiat şi foarte mulţi azotaţi, el va avea un efect invers şi va face rău. Va avea un efect proinflamator cu un disconfort abdominal pe loc. (...) Mare atenţie la sosurile folosite la salate. Degeaba mâncăm o salată, dacă dresingul respectiv conţine aditivi. Cel mai bine ne facem noi acasă un dressing din ulei de măsline şi lămâie", a precizat Mihaela Oprişan.

„Alimentaţia omului modern abundă în Omega 6 şi nu trebuie să suplimentăm, ci doar să avem un echilibru. Alimentele care conţin foarte mult Omega 6 sunt: arahidele, seminţele de floarea soarelui, uleiul de floarea soarelui, margarina, cânepa, dar şi caju”, a spus nutriţionistul.

Citește și...

Pierderea în greutate e de patru ori mai mare cu o dietă bogată în iaurt și lapte integral

„Integral sau degresat? Când vine vorba de produse lactate, multe persoane aleg varianta degresată, ca să evite consumul de grăsimi. Câtă grăsime conține de fapt laptele? 3,5g/100ml în varianta integrală și 1,5g/100ml în varianta parțial degresată. Diferența de 2g este ridicolă, dacă ne gândim că o lingură de ulei înseamnă 10g de grăsime pură!”, a scris Mihaela Bilic, medic nutriționist, pe contul de Facebook.

„Știm că trebuie să consumăm zilnic produse lactate dacă vrem să avem oase puternice. Aportul de calciu din lapte nu este important doar pentru sistemul osos, ci și pentru metabolism. În fiecare zi se consumă 1 g de calciu pentru a fi neutralizate substanțele acide și radicalii liberi care produc stres oxidativ. Dacă alimentația nu acoperă această doză, calciul va fi luat din oase. Nu ar fi mai simplu să mâncăm lapte și iaurt? Mai ales că în produsele lactate calciul vine la pachet cu vitamina D necesară fixării lui. Atenție, vitamina D există doar în grăsimea din lapte! Pentru a crește eficiența asimilării calciului, evitați să beți lapte degresat”, a explicat Mihaela Bilic.

„Grăsimea din lapte are și alte beneficii: efect de protecție împotriva obezității și a diabetului, reglează tranzitul intestinal și contribuie la hrănirea și dezvoltarea microbiotei intestinale. În grăsimea laptelui există peste 400 de tipuri acizi grași, saturați și nesaturați, majoritatea cu lanț scurt. Printre ei acidul linoleic conjugat care are efect anticancerigen și acidul butiric cu efect postbiotic. Grăsimea din lactate mai conține mono și digliceride, fosfolipide, colesterol și vitaminele liposolubile A, D, E și K. Enzimele și factorii de gust sunt localizați tot în grăsime, de unde savoarea aparte a laptelui integral”, a precizat nutriționistul.

„Porția corectă de lapte înseamnă 250ml, adică o cană. Dacă este lapte integral, avem 120cal și 8g grăsime, iar dacă este lapte semi degresat, avem 100cal și 4g grăsime. Ambele variante conțin aceeași doză de calciu: 300mg. Când vine vorba de iaurt, porția corectă scade la jumătate, un pahar mic de 125g are 50cal si 4g grăsime. Doza de lactate recomandată a fi consumată zilnic este de 3 porții: lapte proaspăt sau bătut, iaurt sau brânză, cașcaval sau parmezan, smântână sau unt, tot lapte înseamnă!

Până acum am evitat grăsimea din lapte de frica colesterolului și a caloriilor. Acum știm că alimentele grase nu au impact direct asupra colesterolului din sânge. Cat despre aportul de calorii, mai degrabă reduceți cantitatea de ulei pe care o consumați și alegeți laptele integral. În special în cazul copiilor, adolescenților și sportivilor, laptele este obligatoriu integral. Până și cura de slăbire este mai eficientă dacă conține produse lactate. Pierderea în greutate este de patru ori mai mare cu o dietă bogată în iaurt și lapte integral. Profitați de laptele de primăvară, este mai gustos și mai gras decât în orice altă perioadă a anului!”, a conchis Mihaela Bilic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel