
În cadrul unui interviu în exclusivitate pentru DC News, comisarul șef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al F.S.D.P.R., a comentat recentele imagini apărute în spațiul public cu Marcel Vela, ministru al Afacerilor Interne în Guvernul Orban:
„În spațiul public au apărut niște informații cu privire la faptul că domnul Marcel Vela se afla la o masă. În urma discuției cu președintele Federației, sunt împuternicit să aduc la cunoștință următoarele: Federația nu analizează și nu trage concluzii referitoare la condițiile în care domnul ministru Vela putea să stea acolo, nu putea să stea acolo, s-au respectat regulile, nu s-au respectat regulile. Aici e cu totul altă problemă.
În primul rând, domnul ministru Vela are calitatea de om. Cetățeanul Vela se afla la o masă, astfel, omul Vela, aflat la masă, și nu în exercitarea unei funcții publice, a fost filmat și înregistrat. În aceste condiții, Federația precizează că în România trebuie să guverneze Constituția și legile și nicio persoană din stat nu poate fi fotografiată, înregistrată și filmată decât în condițiile prevăzute de lege și procedurilor judiciare. De asemenea, imaginile nu pot fi furnizate decât în aceleași condiții, nu în cadrul emisiunilor, având în vedere dreptul la propria imagine.
Mai mult decât atât, Federația apreciază că doar domnul Vela e în măsură, ca demnitar al Statului Român, să ceară structurilor abilitate ale statului să clarifice în ce condiții a fost realizată filmarea, cine a făcut-o, în ce scop. Dacă inițial vorbeam de un om aflat la o masă, acum vorbim despre filmarea unui demnitar. Atragem atenția că niciun caz nu seamănă cu altul. Ele trebuie analizate distinct și nu trebuie judecate prin presă. E vorba de dreptul la viață privată. Acolo nu era demnitarul Vela în exercitarea unei funcții publice, ci era demnitarul Vela aflat la o masă. În România, doar înainte de 1989 Securitatea supraveghea cetățenii. De data aceasta, domnul Vela poate solicita o informare rapidă despre scopul acelor imagini. E imoral să prezinți în media ceva doar pentru obținerea oprobiului public. Oamenii se judecă după legi și răspund în conformitate cu legea.
Federația reafirmă suportul pe care îl acordă mass-media, ca un garant vis-a-vis de respectarea drepturilor omului. Viața privată este una, viața publică este alta“, a conchis comisarul șef Christian Ciocan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News




- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- În vreme ce Austria ne ține la distanță de Schengen, Franța și Germania ne vor membri UE de clasa a doua. Raportul aflat la Bruxelles
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- Hartă cutremure București / România. Prof. univ. dr. ing. Văcăreanu: Când doamna respectivă a văzut blocul colorat cu roșu a început să plângă
- Cumulul pensiei cu salariul. CCR a amânat, din nou, decizia
- Patronul firmei de transport care a ucis cinci oameni pe A1, de neatins
- Nicușor Halici, prefectul de Vrancea, informațiile zilei despre explozia de pe autostradă. Ipoteză bombă
- El este unul din cei patru bărbaţi care au murit în explozia de la Călimăneşti. Marius abia făcuse nunta și urma să devină tată - Foto
- Panică în tramvaiul 41 din București joi dimineață: „Șoferii din trafic râdeau de noi: Dă-l încolo dacă ia foc”