Marcel Ciolacu: Guvernul Orban, un eșec politic
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat recent că Guvernul Orban este un eșec, dar și că președintele Iohannis ar trebui să recunoască acest lucru. În același timp, liderul social-democraților a punctat că Ministrul Sănătății este depășit de actuala situație. Declarațiile lui Marcel Ciolacu vin după ce premierul Orban a lansat un program economic primit cu mult scepticism de comunitatea de business și de experți în economie, dar și pe fondul creșterii alarmante a numărului de cazuri Covid 19 confirmate.
Nu este prima ocazie în care Marcel Ciolacu trage un semnal puternic de alarmă privind activitatea guvernamentală. Liderul PSD a susținut o moțiune simplă împotriva lui Tătaru, care a trecut prin Parlament, fără ca Orban să decidă demiterea actualului Ministru al Sănătății. Conform lui Marcel Ciolacu, Tătaru ar fi un medic bun, dar total depășit de actuala situație. Indiferent de motivațiile politice care stau în spatele lui Marcel Ciolacu, este foarte clar că pandemia pare să fi fost scăpată de sub control de Ministerul Sănătății. Deja spitalele sunt pline, iar medicii de la Galați chiar au simțit nevoia sa reclame extenuarea, dar și sentimentul că toată munca lor este în zadar.
Marcel Ciolacu nu se referă însă doar la sănătate atunci când critică executivul. Acesta a fost extrem de vocal în privința programului economic lansat de Ludovic Orban care este unul nerealist, bazat pe bani europeni pe care PNL nu are capacitatea de a-i atrage și, probabil, ceea ce este cel mai grav, întins pe o decadă, în condițiile în care alte state au optat pentru soluții de criză fulger, cu infuzii masive de capital în următorii 2 ani.
Ludovic Orban este din ce în ce mai atacat de opoziție. Problemele sale politice sunt dublate de probleme administrative și economice grave. Răspunsul lui pare să fi fost mereu acela de a muta atenția publicului de la problemele presante sau de a devia vinovăția în altă direcție. În problema Covid, Orban s-a lansat într-o campanie furibundă de acuze aduse CCR, Avocatului Poporului și chiar cetățenilor, considerând practic că oricine, mai puțin domnia sa, poartă responsabilitatea dezastrului medical în desfășurare. În zona economică, strategia a fost adesea aceeași, Orban inventând tot felul de scandaluri auxiliare (scandalul cu ungurii, lansarea candidaturii lui Nicușor Dan etc) pentru a se asigura că deviază atenția de la lipsa totală de soluții economice puse pe masă de Executiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News