Marcel Ciolacu evită să spună dacă va candida la prezidenţiale. Bulai: Ne jucăm cu chestia asta. Are o viaţă liniştită, chiar şi în partid
Sociologul Alfred Bulai a explicat de ce președintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu vrea să candideze la alegerile prezidențiale din 2024.
”Ciolacu joacă foarte bine în acest moment, în sensul în care el s-a dat singur la o parte, în condițiile în care nu are nevoie de notorietate, pentru că știe lumea cine e Ciolacu, și nu îl atacă nimeni. Nu îl ataci pe om că stă în banca lui, că nu vrea să candideze, că el chiar se gândește să se retragă la țară. Adică ne jucăm cu chestia asta, nu ataci pe cineva care nu este în cărți. Prin urmare, are o viață liniștită, chiar și prin partid.”, a declarat Alfred Bulai, în cadrul emisiunii ”Nod în papură”, la DC News și DC News TV, alături de Val Vâlcu.
Se testează "tema politicianului independent"
”Dar și invers, dacă spui de vreo 2 ori că nu candidezi, după care te sucești în 2024... îți scoate înregistrarea cu ce ai spus. Dai un semnal de inconsistență”, a replicat Vâlcu.
”Da, e adevărat, dar asta o poți corija, că mă vrea poporul, că uite în ce situație ne aflăm etc. Repet, mai sunt 2 ani până la alegerile prezidențiale, mai vedem. Acum este introdusă și testată tema politicianului independent, despre care s-a vorbit mult. Eu am spus înainte de a ajunge la putere că este varianta cu o oarecare șansă de câștig real pentru PSD pentru că PSD-iștii nu sunt chiar puțini, e un partid organizat. S-ar putea să obțină multe voturi dacă nu ești legitimat ca PSD-ist. La PNL, în aceeași chestiune, a câștigat Klaus Iohannis, care nu era legitimat ca PNL-ist. Reprezenta o minoritate. Explicația este simplă. Trebuie să ai un partid mare, care să îți dea necondiționat cea mai mare parte a voturilor și trebuie să aduci multe voturi, în turul 2, de la ceilalți. Or, cu cât ești mai legitimat politic la un partid mare, cu atât primești mai puține voturi de la ceilalți, în afară de partidele tale satelit. ”, a spus Alfred Bulai.
VIDEO
Citește și - Sociologul Bulai, propunere pentru primarii din România: Hai să facem oraşul veveriţelor
Sociologul Alfred Bulai a venit cu o propunere pentru primarii din România şi a spus ce ar trebui să facă aceştia pentru a atrage turiști, chiar dacă localitățile pe care le conduc nu au branduri sau locuri interesante de vizitat. Sociologul a dat un exemplu dintr-un orășel din SUA.
"Câți primari din România cumpără consultanță pentru dezvoltarea urbană, specialiști români sau străini? Nu trebuie să fii tu deștept să faci toate astea, au făcut și alții prin lume! Nu trebui să inventezi tu, primar, apa caldă de fiecare dată! De exemplu, într-un orașel mic din America s-au gândit ce să facă, deoarece nu aveau nicio identitate, nimic de vizitat, vai de capul lor. Și au vorbit cu o firmă importantă de consultanță care le-a zis că trebuie să aibă un brand, să se legitimeze cu ceva.", a declarat Alfred Bulai, în cadrul emisiunii ”Nod în papură”, la DC News și DC News TV, alături de Val Vâlcu.
"Firma de consultanță a studiat cum arată orașul și au observat că există veverițe prin pădurile de acolo. Hai să facem orașul veverițelor! Au vorbit în Consiliul Local și au făcut adăposturi pentru veverițe pe străzi. Dacă mergi acum pe stradă vezi 100 de veverițe pe stradă în acel orășel. Mai mult, au introdus și amenzi dacă le faci ceva rău. Prin urmare, se duc oamenii de nebuni să vadă veverițele. Într-o țară ca SUA nu le vezi toată ziua, poate șobolani, dar nu veverițe.", a declarat Alfred Bulai.
"Am văzut un om ce hrănea o veveriță pe o bancă..", a replicat Val Vâlcu.
"Da, ele devin foarte domestice pentru că primesc mâncare de la turiști.", a spus Bulai. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News