Marcel Ciolacu, de ziua Comemorării Holocaustului: "Rana lăsată în mentalul colectiv românesc poate fi tratată doar prin asumare onestă"
Rana lăsată de Holocaust în mentalul colectiv românesc poate fi tratată doar prin asumare onestă şi promovarea adevărului istoric, remedii necesare pentru o ţară democratică şi europeană, afirmă premierul Marcel Ciolacu într-un mesaj transmis, sâmbătă, cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Prim-ministrul arată că această zi comemorativă, marcată pe 27 ianuarie, are o puternică rezonanţă istorică, fiind data în care lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau a fost eliberat, şi reprezintă un memento că "cea mai cumplită formă de manifestare a antisemitismului" nu trebuie să se repete.
Marcel Ciolacu aminteşte, de asemenea, de încercările repetate ale legionarilor de intimidare şi excludere a comunităţilor evreieşti din societate, care s-au materializat, în România, în acţiuni violente, distructive şi ucigaşe.
"Tot în această perioadă ne amintim de Pogromul de la Bucureşti, un episod tragic al istoriei noastre, în care ura şi antisemitismul care au înveninat un întreg sistem şi au generat torturi, sechestrări, omoruri, incendieri şi atacuri asupra proprietăţilor şi sinagogilor. Toate aceste acţiuni condamnabile, care au avut loc în perioada 21-23 ianuarie 1941, nu au fost unele izolate, ci s-au petrecut într-un context mai larg de persecutare a comunităţilor evreieşti din ţara noastră, în care libertăţile şi drepturile fundamentale le erau încălcate flagrant", transmite Ciolacu în mesajul său.
Ciolacu: "Angajamentul României rămâne ferm și asumat"
În acest context, el subliniază importanţa contracarării oricărei forme de negare a Holocaustului, apreciind că educaţia este un "mijloc esenţial de progres şi de cultivare a toleranţei".
"Ne revine obligaţia, faţă de toate victimele inocente care au fost supuse unor atrocităţi greu de imaginat, de a contracara orice formă de negare sau de distorsionare a Holocaustului şi de a promova educaţia, ca mijloc esenţial de progres şi de cultivare a toleranţei. Demararea predării disciplinei 'Istoria Evreilor. Holocaustul', obligatorie pentru elevii de liceu, a reprezentat un pas important pentru România în vederea stimulării educaţiei despre ceea ce a însemnat Holocaustul şi consolidării conştiinţei civice în rândul tinerilor", precizează Marcel Ciolacu.
Potrivit premierului, angajamentul Guvernului României în prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului care incită la ură rămâne "ferm şi asumat" pentru ca atrocităţi ale istoriei, aşa cum a fost Holocaustul, să nu se repete vreodată
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News