Data publicării:

Marcel Ciolacu, atac la coaliția de guvernare: 4 ore pe zi de „terapie pe ciolan”!

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto Facebook Marcel Ciolacu
Foto Facebook Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu  acuză politicienii din coaliția PNL-USR-PLUS că în loc să guverneze, fac „4 ore pe zi de terapie pe ciolan”, potrivit unei postări pe Facebook a lideruluii PSD.

4 ore pe zi de „terapie pe ciolan”! Asta fac ”partenerii” de Coaliție în loc să guverneze!

România reală este în colaps. Românii știu și simt asta, dar trebuie ca și Cîțu și toată șleahta sa de iresponsabili să știe ceva: că nu mai pot continua așa.

Să lase păruiala gingașă și să iasă AZI cu cel puțin 6 măsuri concrete și urgente pentru a stopa prăbușirea totală:

1. Testare extinsă și anchete epidemiologice pe bune pentru oprirea răspândirii virusului COVID-19;

2. Facilitarea accesului la vaccin prin înființarea de micro-centre de vaccinare în toate localitățile, implicarea activă a celor peste 11 mii de medici de familie și a Bisericii pentru dublarea capacității de vaccinare;

3. Finanțarea urgentă cu suma de minimum 1 miliard lei a cheltuielilor pentru secțiile ATI de unde s-au tăiat masiv bani și pentru achiziția urgentă de medicamente pentru spitalele care nu mai au cu ce să trateze pacienții;

4. Deblocarea urgentă a sumei de 1 miliard de euro promisă către companii pentru salvarea economiei și a locurilor de muncă;

5. Măsuri de sprijin dedicate persoanelor vulnerabile pentru a compensa explozia prețurilor și a cursului valutar;

6. Achitarea restanțelor de peste 1,2 miliarde de lei la subvențiile pentru agricultură, precum și a ajutoarelor pentru creșterea animalelor.

Asta așteaptă oamenii de la voi! Soluții, NU ”mermeleală”. Rezultate, NU ciolan!!!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel