Ruth (87 de ani), Charles (58 de ani), Deborah (57 de ani) şi James Montlake (31 de ani) vor parcurge împreună distanţa unui maraton pe balconul locuinţei lor din cartierul londonez Greenwich în ziua în care ar fi trebuit să se desfăşoare Maratonul de la Londra, amânat pentru luna octombrie.
Provocarea va fi dusă la bun sfârşit în beneficiul bolnavilor de mielom, un tip de cancer al sângelui cu care Charles a fost diagnosticat în decembrie anul trecut.
'Mielom UK este o organizaţie caritabilă care face multe acţiuni de binefacere, iar atunci când am fost diagnosticat în decembrie, ca mulţi alţi oameni, nu ştiam nimic despre mielom... m-au sprijinit cu adevărat şi am simţit că, prin ceea ce facem, oferim ceva înapoi', a declarat Charles pentru Press Association.
Familia britanică estimează că, pentru finalizarea provocării pe balconul cu o lungime de 11 metri, va fi nevoie de peste 10 ore şi de completarea a circa 4.000 de ture. Cei patru au început maratonul duminică la ora 9:00 şi îşi aşteaptă prietenii şi familia să-i încurajeze din parcul de dedesubtul balconului. 'Întrucât locuim în Greenwich, suntem foarte aproape de maraton... mereu urcăm dealul ca să prindem startul, iar apoi ne întoarcem ca să încurajăm alergătorii care trec pe aici', a mai spus Charles.
'Cu siguranţă ducem dorul maratonului... aşa că îl vom face chiar noi!'. Iniţial, cei patru au sperat că vor strânge 260 de lire sterline corespunzătoare celor 26 de mile (42 de kilometri) ale unui maraton, dar acum, după ce donaţiile au început să curgă, ţintesc suma de 10.000 de lire sterline, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)