Maramureş: Fermierii, obligaţii de APIA să returneze aproape 20 de milioane de lei din cauza datelor eronate
APIA Maramureş a recuperat până la sfârşitul lunii august aproape 20 de milioane de lei de la fermierii din judeţ care au beneficiat de subvenţii, însă suprafeţele declarate sau efectivele de animale nu erau conforme după verificările efectuate în teren, a precizat, marţi, pentru Agerpres, directorul instituţiei, Florin Urs.
"APIA a recuperat aproape 20 de milioane lei de la fermieri care din cauze necunoscute au date informaţii eronate privind numărul de animale sau suprafeţe de teren deţinute. (...) Recuperările financiare se vor face în mare parte din sumele care ar urma să intre la plată în anii următori şi mai puţin prin plăţi efectuate de bunăvoie. Sumele acestea de bani, practic, încasate de beneficiari în urma declaraţiilor eronate, sunt considerate drept plăţi necuvenite pentru că nu corespund realităţilor constate în urma verificărilor efectuate de inspectorii noştri în teren", a spus Florin Urs.
Potrivit acestuia, instituţia are 85 de litigii pe rol în instanţă cu fermierii din judeţ.
"Suntem într-o situaţie oarecum ciudată(...)avem pe rol 85 de litigii în instanţă cu diferiţi fermieri, majoritatea excluşi de la plată, fermieri sancţionaţi ori fermieri cărora li se aplică reduceri. Până acum, aproape 90% din cauze au fost favorabile APIA, asta înseamnă că am procedat corect. APIA derulează anual fonduri importante care au rolul precis de a sprijini dezvoltarea agriculturii, şi suntem preocupaţi ca aceste fonduri să fie întrebuinţate corect. Respectăm legea, însă dorim ca şi beneficiarul să fie la rândul său corect în această relaţie", a precizat Florin Urs.
Fondurile financiare derulate de APIA în judeţul Maramureş, potrivit directorului instituţie, au contribuit la dezvoltare unor domenii agricole de nişă, dar şi la revenirea în forţă a altora cum ar fi; legumicultura, pomicultura, agroturismul, cultura plantelor cerealiere şi creşterea animalelor de rasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News