Maramureş: 1.480 de doze de vaccin antigripal au ajuns în judeţ, din cele 48.000 repartizate
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Judeţului Maramureş i-au fost alocate 48.000 de doze de vaccin antigripal, iar o primă tranşă de 1.480 de doze au ajuns în judeţ, fiind repartizate către cabinetele medicilor de familie, a precizat, miercuri, presei, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Maramureş, Rareş Pop.

"Tranşa sosită a fost repartizată către cabinetele medicilor de familie şi o mare parte din vaccinuri au fost efectuate. Aşteptăm să ajungă în judeţ şi a doua tranşă pentru a putea continua campania de vaccinare. În prima etapă, o mare parte din doze sunt utilizate pentru imunizarea personalului medical. (...) Întreaga campanie de vaccinare adresată populaţiei din grupele eligibile va fi efectuată în cabinetele medicilor de familie din judeţ", a spus Rareş Pop, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, campania de vaccinare este adresată îndeosebi persoanelor care prezintă un risc mare de îmbolnăvire, persoanelor cu boli cronice, dar şi a celor cu boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, copiilor şi bătrânilor instituţionalizaţi, gravidelor şi personalului medical.

Directorul DSP Maramureş a menţionat că întreaga campanie de vaccinare are loc atât prin cabinetele medicilor de familie cât şi în unităţile medicale din mediul urban şi rural cu paturi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel