Maradona, noul antrenor al echipei Gimnasia La Plata
Legenda fotbalului Diego Armando Maradona va antrena echipa de primă divizie Gimnasia La Plata, a anunţat, joi, clubul argentinian pe contul său de Twitter, citat de AFP.
"Bienvenido, Welcome, Willkommen, Benvenuto, Ben-vindo, Bienvenue, Dobro pozhalovat, Diego!", a scris clubul pe contul @gimnasiaoficial.
"Fiecare colţişor din cel mai frumos club din lume, te salută", a adăugat Gimnasia, formaţie din La Plata, în apropiere de Buenos Aires, aflată în coada clasamentului campionatului argentinian, în poziţie de retrogradabilă.
"Maradona este sedus de ideea de a antrena în Argentina. El are o relaţie bună cu preşedintele clubului Gimnasia, Gabriel Pellegrino, iar în proporţie de 80 la sută Maradona va antrena Gimnasia", afirmase miercuri avocatul fostului mare jucător, Matias Morla, pentru postul de televiziune TyC Sports.
"El Pibe de Oro", în vârstă de 58 de ani, a fost operat cu succes la genunchiul drept pe 24 iulie la Buenos Aires. În luna iunie, el a părăsit postul de antrenor al echipei mexicane de divizie secundă Dorados de Sinaloa, din motive de sănătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News