Data actualizării:
Data publicării:

MApN. Întrevedere la nivel înalt. Ce s-a discutat

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a avut o întrevedere cu omologul polonez, Antoni Macierewicz, în marja reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO, context în care oficialul străin a acceptat invitația de a efectua o vizită oficială în România în această primăvară.

Potrivit unui comunicat al MApN, întrevederea, desfășurată miercuri, a reprezentat un bun prilej pentru aprofundarea dialogului în contextul Parteneriatului strategic dintre România și Polonia, pe subiecte legate de cooperarea bilaterală în domeniul apărării și în cadrul aliat.

"Ministrul român al Apărării a subliniat importanța coordonării eforturilor pentru implementarea deciziilor Summitului de la Varșovia, în special în ceea ce privește prezența înaintată aliată pe teritoriul celor două țări. În acest sens, a fost convenită intensificarea contactelor la nivel militar pentru transpunerea eficientă în practică a angajamentelor de participare reciprocă la structurile aliate găzduite de România și Polonia, constând în subunități militare și ofițeri de stat major", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, în domeniul cooperării bilaterale cei doi miniștri au evidențiat angajamentul de utilizare la maxim a cadrului oferit de Parteneriatul strategic pentru intensificarea relațiilor în domeniul apărării, în special prin participarea la exerciții multinaționale și la alte activități practice de instruire a forțelor, precum și în domeniile informațiilor militare, forțelor aeriene și apărării împotriva rachetelor balistice.

"Polonia a reconfirmat angajamentul de dislocare în țara noastră, în cursul anului viitor, a unor aeronave de luptă pentru a participa la misiuni de poliție aeriană și la activități de pregătire în comun cu Forțele Aeriene Române. În context, a fost evidențiată colaborarea intensificată la nivelul Centrelor de Excelență NATO din cele două țări", informează comunicatului.

MApN precizează că, în scopul discutării și avansării proiectelor practice de cooperare bilaterală, ministrul polonez a răspuns favorabil invitației de a efectua o vizită oficială în România, în primăvara acestui an.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel