Data publicării:

Manuale. Liviu Pop spune când va fi lansat proiectul de lege

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, a anunţat, vineri, 22 septembrie, că săptămâna viitoare va fi lansat în dezbatere publică proiectul de lege privind manualul şcolar. 

"Ne dorim competiţie între autorii de manuale, pentru că am văzut timp de 20 de ani competiţie între edituri şi vedem care este calitatea învăţământului din România acum. În primul rând, elevii sunt cei care au pierdut, iar baronii manualelor s-au îmbogăţit. Toate măsurile pe care le-am luat sunt pentru binele elevului", a declarat ministrul Pop.

De asemenea, a amintit că Guvernul a adoptat joi o hotărâre prin care Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) primeşte atribuţii în domeniul avizării şi evaluării auxiliarelor didactice. "Aşteptăm astăzi publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern de modificare a HG 1401/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, iar prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale vor fi aprobate atât metodologia-cadru privind reglementarea utilizării auxiliarelor didactice în unităţile de învăţământ preuniversitar, cât şi metodologia-cadru privind asigurarea omologării utilizării mijloacelor de învăţământ în învăţământul preuniversitar", a mai spus ministrul.

[citeste si]

Potrivit acestuia, vechea metodologie fusese aprobată printr-un ordin al ministrului din 2002 şi era în concordanţă cu vechea lege a Educaţiei însă se referea "doar" la utilizarea mijloacelor de învăţământ, nu şi a auxiliarelor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel