Data publicării:

Manifestaţie împotriva lui Vucic în faţa sediului preşedinţiei

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Aleksandr-Vucic-Președintele-Serbiei
Aleksandr-Vucic-Președintele-Serbiei

Mii de manifestanţi s-au adunat duminică la Belgrad în faţa preşedinţiei sârbe pentru a protesta împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic, pe care-l acuză de autoritarism şi de subordonare a presei, în timp ce acesta la rândul său acuză protestatarii de exces de violenţă după ce unii pătruns cu forţa sâmbătă seara în sediul televiziunii publice RTS, relatează agenţiile AFP şi EFE. 

Conform agenţiei EFE, sediul preşedinţiei, unde Vucic a susţinut o conferinţă de presă, ar fi fost încercuit de manifestanţi şi au avut loc unele altercaţii între grupuri de manifestanţi şi forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene. Demonstranţii au strigat lozinci precum Vucic, hoţule !, acesta este sfârşitul tău sau arestaţi-l pe Vucic. La conferinţa de presă, acesta din urmă i-a acuzat pe adversarii săi care susţin protestele că sunt fascişti sau oligarhi responsabili de delicte financiare. Nu vom permite niciodată unei minorităţi de o mie, două, cinci sau o sută de mii să preia puterea prin violenţă. Niciodată nu vom permite aceasta, a insistat Vucic. 

Zeci de manifestanţi au intrat în sediul televiziunii publice



Forţele de ordine au intervenit sâmbătă seara în sediul televiziunii publice sârbe pentru a evacua câteva zeci de manifestanţi care au pătruns acolo pentru denunţa parţialitatea acestei instituţii faţă de guvern. Acest incident a survenit în timpul protestului care, începând din 8 decembrie, se desfăşoară în fiecare sâmbătă la Belgrad şi în alte oraşe ale Serbiei împotriva preşedintelui Vucic. Acesta a promis că nu va mai permite repetarea unui episod similar celui de sâmbătă seara şi că vinovaţii vor fi deferiţi justiţiei. 

Liderii partidelor de opoziţie, până în prezent oarecum discreţi, au început să se facă vizibili. Fostul primar centrist al Belgradului, Dragan Djilas şi naţionalistul Bosko Obradovic sau numărat printre manifestanţii care au pătruns în sediul televiziunii, iar duminică mai mulţi responsabili politici s-au adresat mulţimii din faţa sediului preşedinţiei.

Vezi şi: ”Jungla Urbană”, cu Liviu Harbuz. Titi Aur, declarațiile momentului

Kovezi, revocare DNA. Cerere CEDO, respinsă de Guvern - surse

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel