Manifestaţie a extremei drepte, la Washington
Un grup de naţionalişti a protestat, duminică, în capitala Statelor Unite.
Un grup de circa 20 de naţionalişti albi a manifestat duminică la Washington, la un an de la violenţele din Charlottesville, statul Virginia, relatează Reuters. Poliţia a ţinut la distanţă sute de contramanifestanţi de stânga, în piaţa Lafayette din faţa Casei Albe. După circa două ore şi câteva discursuri, protestul dreptei s-a încheiat odată cu începerea ploii, iar participanţii la evenimentul "Unite the Right 2" au fost escortaţi de poliţişti înapoi în Virginia.
Pe 11 şi 12 august, la Charlottesville, prima manifestaţie "Unite the Right" (Uniţi dreapta) a degenerat în lupte de stradă. O femeie a fost ucisă de un bărbat care a intrat cu automobilul într-o mulţime de contramanifestanţi. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost criticat de ambele părţi după ce a apreciat în urma incidentelor că există "oameni de foarte bună calitate" în ambele tabere.
Evenimentul aniversar de anul acesta nu a fost autorizat în Virginia, dar protestatarii de dreapta au reuşit să obţină permisiunea de a se reuni în capitala SUA. De data aceasta, Trump a condamnat printr-un mesaj difuzat sâmbătă prin Twitter "toate tipurile de rasism".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News