Manifestanţi, fotografiați de poliție. Decizie tribunal, Germania
Poliţia nu-i poate fotografia pe manifestanţi, a decis un tribunal german.
Poliţiştii nu trebuie să facă fotografii în cursul manifestaţiilor politice pentru a folosi imaginile în scop de relaţii publice, a stabilit marţi un tribunal german, informează dpa. Decizia tribunalului vine după ce doi participanţi la o manifestaţie a stângii, la Essen (vest), au reclamat faptul că au apărut în fotografii făcute de poliţişti în cursul demonstraţiei şi postate pe Twitter şi Facebook, cu toate că apăreau într-un grup mai mare de oameni.
Faptul în sine că poliţia i-a fotografiat făţiş pe demonstranţi a fost o acţiune ilegală, a subliniat instanţa. Potrivit judecătorilor germani, nu trebuie să se creeze impresia că astfel de mitinguri se află sub supravegherea statului.
Astfel de gesturi i-ar putea intimida pe participanţi şi i-ar putea împiedica să-şi exercite dreptul fundamental la libertatea de întrunire, a susţinut tribunalul în decizia care nu este deocamdată definitivă. Poliţia a argumentat la rândul său că prin preluarea de fotografii nu a făcut decât să dea curs directivelor de a manifesta transparenţă şi de a informa publicul cu privire la activităţile sale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News