Manfred Weber şi-a anunţat candidatura la şefia Comisiei Europene
Manfred Weber a anunţat miercuri că va candida la conducerea Comisiei Europene în 2019.
"Nu putem continua ca şi până acum în UE", a scris Manfred Weber în mesaje postate pe Twittter. "Voi contribui la reîntoarcerea la popor a Europei şi la restabilirea legăturii dintre cetăţeni şi Uniunea Europeană. Vreau să încep un nou capitol în UE", a mai scris el.
Manfred Weber, membru al Uniunii Creştin Sociale (CSU), aripa bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), formaţiunea cancelarului Angelei Merkel, este europarlamentar din 2004.
Manfred Weber, în vârstă de 46 de ani, lider al grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, s-ar bucura de susţinerea CSU şi a cancelarului Angelei Merkel. În cazul în care obţine şi sprijinul PPE la un congres al partidului care va avea loc la Helsinki, în noiembrie, Weber are şanse mari să-i urmeze în funcţie lui după alegerile europene din mai 2019.
Weber ar fi informat marţi CSU despre decizia sa de a candida, potrivit unor surse din alianţa parlamentară CDU/CSU. Ziarul Bild şi site-ul de ştiri Spiegel Online au confirmat, de asemenea, candidatura oficialului german.
Pentru a deveni preşedinte al Comisiei Europene, candidaţii trebuie să aibă şi sprijinul şefilor de stat şi de guvern din UE.
Vezi si: Alegeri 2019. Manfred Weber, candidat la şefia CE. Merkel, decizie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News