Data publicării:
Manelist, mită pentru un agent de Poliție. Cum se poate dovedi. Dumitru Coarnă, despre proba supremă
Dumitru Coarnă a oferit o primă reacție pentru DCNews în urma unui nou caz de mituire a polițiștilor.
Manelistul Țancă Uraganul ar fi încercat să ofere mită unui polițist care l-a prins în timp ce efectua o manevră interzisă cu mașina, potrivit ziarulincomod.ro. Conform sursei citate, manelistul conducea un Rolls Royce și ar fi încercat să-l mituiască pe agent, care a refuzat mita. Direcția Generală Anticorupție a deschis un dosar.
„Manelistul oferă, polițistul refuză – mi se pare normal", a spus, marți, Dumitru Coarnă, contactat de DCNews.
Întrebat dacă, în astfel de cazuri, legea ar trebui să fie mai dură pentru a fi evitate aceste situații, a răspuns afirmativ. „Ar trebui să fie mai aspră, dar acum vorbim de modalitatea de fapt a situației. Manelistul oferă, polițistul refuză. 10+ pentru polițist." „Este o întreagă discuție pe tema aceasta", a continuat Dumitru Coarnă, „putem să abordăm din oricare perspectivă tema. Pot fi majorate pedepsele. Dar, una peste alta, eu cred că fondul e în altă zonă: în zona în care polițistul a refuzat, ceea ce e perfect, e foarte bine."
Flagrant, proba supremă
Totodată, întrebat cum poate dovedi un polițist că X sau Y a încercat să-i dea mită, Dumitru Coarnă a răspuns astfel: „De regulă, se face proba supremă prin flagrant." Ulterior, întrebat dacă ar fi mult simplu ca fiecare polițist să dețină o cameră de filmat, a răspuns afirmativ, punând accent din nou pe flagrant.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News