Salah și Mane au purtat o discuție față în față după tensiunile dintre cei doi
Egipteanul și senegalezul au purtat o discuție după incidentul de dinaintea pauzei competiționale.
Sadio Mane a vorbit cu Mohamed Salah „față în față" după ce și-a descărcat nervii atunci când a fost înlocuit în victoria lui Liverpool din fața celor de la Burnley.
Senegalezul a reacționat nervos când a fost scos de pe teren, chiar după ce Salah a fost egoist și nu i-a pasat când avea o ocazie clară de a marca.
Pe moment, Mane părea supărat de decizia lui Jurgen Klopp de a-l înlocui, însă acesta era supărat pe egoismul lui Salah.
Atacantul lui Liverpool și-a aruncat tricoul pe jos cât timp stătea pe bancă, chiar dacă cormoranii avea un avantaj lejer și erau pe primul loc în clasament.
Însă, după un interviu acordat în weekend, după meciul cu Newcastle, terminat 3-1 pentru Liverpool, senegalezul a confirmat că nu mai este supărat pe Salah și totul a fost uitat.
„Cu Salah? Am trecut peste", a spus Mane pentru Canal+, conform The Sun.
„Aceste lucruri se întâmplă în fotbal. Câteodată trebuie să spui lucrurile față în față. Câteodată se întâmplă să fiu eu cel care nu pasează", a continuat senegalezul.
„Ne-am împăcat și am redevenit prietenii buni ce eram înainte", a încheiat Mane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News