MANCHESTER UNITED - REAL MADRID 3-1 s-a jucat cu 110.000 de spectatori în SUA
Manchester United și Real Madrid s-au întâlnit, sâmbătă seară, pe "Big House" din SUA - arena Universității din Michigan, într-un meci amical din cadrul turneului International Champions Cup.
Meciul a doborât recordul de asistență al unei partide de fotbal în toată istoria SUA: aproape 110.000 de spectatori. Mai exact, 109.901 persoane au urmărit partida câștigată cu 3-1 de englezi în fața spaniolilor campioni ai Europei.
University of Michigan Stadium este al treilea cel mai încăpător stadion de pe Planetă, conform digisport.ro. Arena "Big House" este depășită doar de stadionul "1 Mai" din Piongyang - Coreea de Nord (150.000 de locuri) și Stadionul "Tineretului" din Calcutta - India (135.000 de locuri).
Vezi și: Spania domină Europa în perioada transferurilor. Top 5 cele mai cheltuitoare cluburi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News