Data publicării:

Manchester United nu a primit nicio ofertă pentru Pogba, anunţă Solskjaer

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Antrenorul lui Manchester United, Ole Gunnar Solskjaer a asigurat că echipa sa nu a primit nicio ofertă de transfer pentru internaţionalul francez Paul Pogba, aflat în vizorul cluburilor Real Madrid şi Juventus Torino, informează cotidianul L'Equipe. 'Agenţii vorbesc tot timpul. Ceea ce ştiu eu este că nu am primit nicio ofertă de la un alt club. Este tot ceea ce pot să spun legat de acest subiect', a declarat Solskjaer miercuri, la Perth (Australia), unde United se află în turneu. Tehnicianul norvegian a adăugat că Pogba 'este un mare profesionist, care nu a pus niciodată vreo problemă şi are o inimă de aur'. Paul Pogba participă la acest turneu alături de colegii săi de la Manchester United, iar presa engleză a scris că francezul ar fi avut, la un moment dat, un schimb mai aprins de replici cu Jesse Lingard, cei doi fiind despărţiţi de un coechipier, aşa cum se poate vedea şi într-o înregistrare video postată chiar de clubul englez. 'Paul şi Jesse se plimbau, iar acest lucru a fost descris ca un conflict. Ştiu că sunteţi aici pentru a vinde ziare şi poveşti, însă nu a fost nimic, nicio problemă între cei doi băieţi. Ei sunt profesionişti, iar presezonul a fost foarte bun până acum', a adăugat Solskjaer. Manchester United va începe cu un meci de foc noua ediţie a campionatului Angliei, urmând să înfrunte pe teren propriu formaţia Chelsea Londra, pe 11 august.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel