Data publicării:

Manchester United, aproape de prelungirea recordului negativ de înfrângeri: Diavolii se vor confrunta cu Liverpool. Klopp este rezervat, în ciuda cotelor de la pariuri

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Sport
WhatsApp

Antrenorul lui Liverpool, Juergen Klopp, crede că Manchester United va avea o motivaţie suplimentară atunci când echipele se vor întâlni luni şi a spus că ar fi preferat să întâlnească un adversar care vine după victorii, nu după înfrângeri, scrie Reuters.

Alegeri prezidentiale 2024

United, antrenată din această vară de olandezul Erik ten Hag, a început dezastruos campionatul, fiind învinsă sâmbătă cu 4-0 pe terenul modestei Brentford în etapa a 2-a. Prima etapă a adus o înfrângere cu 2-1 acasă în faţa alte echipe fără mari pretenţii, Brighton.

Liverpool a zdrobit-o pe United în cele două meciuri din sezonul trecut, cu 5-0 şi 4-0, dar Klopp le-a amintit fanilor că nici echipa sa nu a început bine acest campionat.

"Sigur, aş prefera să joc cu ei după ce au câştigat cu 5-0, dar nu este ţara viselor, aşa stau lucrurile. Noi am terminat două meciuri la egalitate, aşa că e mai bine să joace împotriva noastră? Nu ştiu", a declarat Klopp într-o conferinţă de presă.

"Trebuie să facem faţă oricărei situaţii. Toată lumea se va uita la meci, să vedem cum vor face faţă aceste echipe de categoria grea situaţiei", a adăugat el.

"Este greu... Nu va fi niciodată uşor pe terenul lui United", a spus germanul.

Klopp a anunţat că fundaşul Joe Gomez va fi titular după ce a jucat din postura de rezervă în meciul cu Crystal Palace (1-1), în timp ce atacantul Roberto Firmino s-a refăcut după o accidentare musculară uşoară.

United îl lasă pe Ronaldo să plece. Șefii clubului cred că plecarea sa ar duce la o îmbunătăţire a performanţelor echipei

Clubul englez de fotbal Manchester United este dispus să-l lase să plece pe atacantul său Cristiano Ronaldo, scrie marţi presa britanică, citată de ziarul belgian Le Soir.

Potrivit informaţiilor BBC, Talk Sport sau Sky Sports, Manchester United, care anunţase iniţial că Ronaldo nu este de vânzare, s-ar fi răzgândit în urma debutului de sezon foarte slab al "diavolilor roşii", care s-au înclinat sâmbătă cu 4-0 la Brentford. Motivul: prezenţa portughezului ar fi nefastă pentru vestiar, iar şefii clubului cred că plecarea sa, chiar dacă ar lăsa un mare gol în atac, ar duce la o îmbunătăţire a performanţelor echipei, aşa cum explică BBC.

În ceea ce-l priveşte, Cristiano Ronaldo vrea de mai multe săptămâni să plece de la Manchester United pentru juca în Liga Campionilor şi ar putea avea câştig de cauză.

Manchester United a ajuns la şapte înfrângeri consecutive în deplasare în campionatul Angliei

Echipa de fotbal Manchester United a ajuns la şapte înfrângeri consecutive în deplasare în campionatul Angliei, menţionează BBC, după ce "diavolii roşii" au fost surclasaţi sâmbătă cu 4-0 pe terenul modestei Brentford, scorul final fiind stabilit încă din minutul 35.

Manchester United nu mai avusese o serie de şapte eşecuri în deplasare în campionat din 1936. În acel an, United a înregistrat 11 înfrângeri consecutive pe terenul echipelor adverse.

United nu mai începuse campionatul cu înfrângeri în primele două meciuri de la primul sezon al Premier League, 1992-1993. Acea ediţie s-a încheiat cu victoria grupării de pe Old Trafford.

Olandezul Erik ten Hag este primul antrenor care pierde primele două meciuri pe banca acestei formaţii după John Chapman în 1921.

United a primit patru goluri în şapte meciuri de la startul sezonului 2021-2022. Echipa a încasat de trei ori patru goluri în prima repriză începând din octombrie 2020.

Brentford a obţinut sâmbătă cea mai clară victorie a sa în prima divizie după un 6-1 cu Grimsby Town în aprilie 1938.

În prima etapă, United a cedat acasă cu 2-1 în faţa alte echipe fără mari pretenţii, Brighton.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel